cursdeguvernare

sâmbătă

12 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Klaus Iohannis se va întâlni cu Donald Trump săptămâna viitoare la Casa Albă

1 iunie, 2017

Președintele Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în SUA, unde va fi primit, pe 9 iunie, la Casa Albă de către Donalt Trump – anunță Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al președintelui SUA.

Este primul lider din Europa de Est cu care se întâlnește președintele american.

Potrivit unui comunicat al președinției României, Klaus Iohannis va face o vizită în SUA între 4 și 9 iunie :


„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 4-9 iunie a.c. o vizită în Statele Unite ale Americii.

Elementul central al acestei vizite este constituit de întrevederea oficială a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, în data de 9 iunie a.c..

Întrevederea celor doi înalți oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, Președintele Klaus Iohannis va aborda prioritățile de acțiune în cadrul relației bilaterale și va reconfirma angajamentul ferm al țării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil și de încredere al Statelor Unite.

Cu ocazia deplasării la Washington, Președintele României va participa în data de 5 iunie a.c., în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizații American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existență. Cu acest prilej, AJC va acorda Preşedintelui Klaus Iohannis distincția „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincție a organizației care se decernează unor șefi de stat sau de guvern în semn de recunoaștere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane.


American Jewish Committee a evidențiat, în decizia de acordare a distincției, faptul că a hotărât onorarea Președintelui Klaus Iohannis pentru acțiunea sa de „lider dedicat întăririi democrației și a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul și pentru a aprofunda legăturile dintre România și SUA, precum și între România și Israel”. Acordarea acestei distincții a mai avut în vedere rolul țării noastre în cadrul Uniunii Europene și al dialogului transatlantic, în menținerea securității regionale și globale, dar și realizările recent încheiatei președinții-în-exercițiu române a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Distincția va fi prezentată, cu ocazia unui moment special, în cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary. La Forumul Global, care se desfășoară în perioada 4-6 iunie a.c., vor lua parte peste 2.500 de participanți din 70 de țări.

„Light Unto the Nations” a mai fost acordată unor lideri marcanți, cum ar fi Cancelarul german Angela Merkel, Președintele Franței Nicolas Sarkozy, Președintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, precum și altor șefi de stat din Europa și America Latină.

Vizita la Washington mai cuprinde și alte elemente de program, inclusiv o întâlnire cu reprezentanții comunității de români din SUA” – anunță administrația prezidențială a României.

Cei doi șefi de stat au mai stat față în față în siajul reuniunii NATO din 25 mai de la Bruxelles.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: