26 aprilie, 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bacău, că vizita în Israel a premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este plină de ciudăţenii, fără mandat şi îl îngrijorează secretomania cu care a fost organizată.

”Această vizită pe care o face premierul şi, se pare, şi preşedintele Camerei Deputaţilor în Israel are câteva ciudăţenii: nu au venit la discuţii, nu a plecat doamna prim-ministru cu niciun fel de mandat acolo. A vorbit, deci, doar în numele şi pentru guvern şi nu pentru România. Însă nu acest lucru m-a îngrijorat cel mai mult, ci secretomania în care s-a organizat această plecare. Nu am mai pomenit ca un premier al României să plece într-o vizită externă, să anunţe seara târziu înainte de plecare acest lucru fără să anunţe agenda, fără să se ştie de fapt ce caută acolo”, a spus președintele Iohannis.

Șeful statului s-a referit, explicit, și la președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, care este de asemenea în Israel. Mai mare secret… S-a aflat că a plecat acolo doar după ce a ajuns. Nu știu care sunt dedesubturile acestei abordări. Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evreii, dar sper că după revenire să aibă bunul simț și să explice românilor ce au făcut acolo, a spus Klaus Iohannis.


Întrebat ce părere are despre consultarea pe tema relocării ambasadei României din Israel, preşedintele a replicat: ”Îmi imaginez că domnul Dragnea, dimineaţă, a vorbit în faţa oglinzii şi s-a consultat”.

Întrebat cum va gestiona problema cu Guvernul pe teme de politică externe, șeful statului a răspuns: „O să găsesc o soluţie”

Președintele Klaus Iohannis se află joi la Bacău, unde a vizitat Aerostar-Grup Industrial Aeronautic Bacău.

Anunțul referitor la vizita oficială pe care premierul o face, miercuri și joi, în Israel a fost făcut în seara zilei de marți, deși în presă informația a circulat pe surse cu câteva zile mai devreme.


Vizita lui Liviu Dragnea a fost confirmată de Camera Deputaților în ziua de miercuri.

PSD ridică presiunea: Guvernul a propus viitorul ambasador, decizia e la președinte

Informațiile legate de vizita premierului sunt oferite de Guvern. Joi, acesta a emis două comunicate.

În primul s-a anunțat: Delegația română aflată în vizită oficială în Israel, din care fac parte președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă și ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleșcanu, a fost primită astăzi de către președintele Statului Israel, Reuven Rivlin.”

Partea importantă a comunicatului: ”Președintele Camerei Deputaților a vorbit despre accelerarea consultărilor interne cu privire la relocarea Ambasadei României la Ierusalim. Președintele Statului Israel a salutat această decizie. În context, prim-ministrul român a informat partea israeliană că Guvernul a propus viitorul ambasador al României în Statul Israel, decizia de numire a acestuia aparținând președintelui.”

În cel de-al doilea: ”Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a primit ”Crucea Sfântului Mormânt”, cea mai înalta distincție a Patriarhiei Ierusalimului, în cadrul întâlnirii cu Prea Fericitul Teophilos al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, care a avut loc astăzi la Ierusalim.”

De precizat că în comunicatele de miercuri nu s-a folosit expresia ”Delegația română aflată în vizită oficială în Israel, din care fac parte președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă…”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: