17 iulie, 2014

Consiliul Permanent al UDMR a decis joi că preşedintele Kelemen Hunor va fi candidatul Uniunii la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Consiliul a mai decis ca senatorul Rozalia Biro (foto) să fie desemnată pentru poziţiile guvernamentale de ministru al Culturii şi vicepremier.

Miza politică a unei candidaturi UDMR

După şedinţa Consiliului Permanent, Kelemen Hunor a spus că este onorat de propunere şi că îşi asumă candidatura.


”Şi în 2014 avem toate argumentele pentru a veni cu un candidat la aceste alegeri prezidenţiale. Trebuie să arătam că avem o viziune despre România, despre societatea românească şi despre comunitatea maghiară din această ţară. Niciun partid românesc şi niciun candidat nu are în programul său să reprezinte interesele comunităţii maghiare”, a argumentat candidatura sa Kelemen Hunor.

Începând cu alegerile din 1996, UDMR a avut la fiecare scrutin prezidenţial un cadidat propriu la Preşedinţia României.

Miza politică a acestei candidaturi a fost mereu legată de negocierile care se poartă în turul II pe cele aproximativ 6% din voturile pe care le obţine în primul tur candidatul Uniunii.

Excepţia de la regulă- alegerile din 2000, când în runda finală s-au înfruntat Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor.


La ultimele alegeri prezidenţiale, în 2009, candidatul UDMR a obţinut 3,8%.

Rozalia Biro- cercetată de DNA pentru abuz în funcţie

Preşedintele Consililui Reprezentanţilor Unionali, senatorul Rozalia Biro, este propunerea UDMR pentru funcţiile de ministru al Culturii şi vicepremier, a anunţat Kelemen Hunor.

”Doamna Biro Rozalia este preşedintele CRU care, conform Statutului, este a doua funcţie în UDMR şi era firesc, în condiţiile date, să fie persoana care va asuma funcţiile din Guvern”, a afirmat Kelemen Hunor, care a mai precizat că senatorul Biro a acceptat propunerea (făcută luni) după 2 ore de reflexie.

Liderul UDMR a spus că această nominalizare va fi validată şi de CRU, iar până la 1 august, când el se va retrage din Guvern, se va afla pe masa premierului Victor Ponta.

Rozalia Biro are 49 de ani, iar în 2012 a fost aleasă senator într-un colegiu din judeţul Bihor în care majoritatea populaţiei este de etnie maghiară.

În perioada 2004-2012, a fost viceprimar al municipiului Oradea.

Din anul 2007 este preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, fiind aleasă atunci în locul avocatului Frunda Gyorgy.

Din 2013, este preşedintele Organizaţiei de Femei a UDMR.

Din anul 2012, Biro Rozalia este anchetată de DNA pentru abuz în funcţie, dosarul penal având la origine un raport al ANI din 2010 care a acuzat-o de conflict de interese, pentru că în 2006, pe când era viceprimar al municipiului Oradea, dar şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Partium, ce funcţionează pe lângă UDMR Bihor, a aprobat închirierea către această fundaţie a unui imobil din centrul oraşului.

Rozalia Biro a atacat în justiţie ANI şi a cerut anularea raportului, dar în 2012 a pierdut procesul, astfel că în prezent este cercetată într-un dosar încă nefinalizat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: