miercuri

24 aprilie, 2024

25 noiembrie, 2020

Șase din zece IMM-uri din România (58%) mai au fonduri disponibile numai pentru 1 – 2 luni, iar 22% dintre antreprenori apreciază că banii din firmă le ajung pentru 2 – 4 luni, potrivit rezultatelor unui barometru realizat de Sierra Quadrant & Frames, publicate miercuri.

„Luna noiembrie a adus o accentuare a problemelor din economia românească, pe fondul dificultăţilor generate de pandemie. Scăderea vânzărilor, accentuarea blocajului financiar şi, în general, contracţia la nivel de business şi consum au influenţat în mod semnificativ finanţele companiilor, mai ales a celor mici şi mijlocii”, spune raportul noului barometru Sierra Quadrant & Frames, citat de Agerpres.

Dacă la proporțiile de mai sus se adaugă și cele 8% dintre firmele participante la sondaj care au spus că nu dispun de lichidităţi, atunci proporția IMM-urilor care sunt în criză de capital de lucru se ridică la 88%. Iar restul de 12% spun că au la dispoziţie finanţare pentru mai mult de patru luni. Sondajul nu precizează cât de mult peste 4 luni.

Doar 21% și-au amânat plata taxelor


În ciuda dificultăților, doar 21% din totalul antreprenorilor intervievaţi au afirmat că au apelat la procedura de amânare a plăţii taxelor la stat.

Cei mai mulţi dintre cei chestionaţi au declarat că lipsa de lichidități a survenit ca urmare a scăderii vânzărilor (61%).

Ceilalți au invocat accentuarea blocajului financiar (14%), reducerea creditului furnizor (12%) şi accesul limitat la finanţarea bancară (8%).

Cei mai mulţi (41%) au redus costurile logistice (renegocierea chiriilor pentru spaţii de lucru, transport, reducerea facturilor la utilităţi, funcţionarea birourilor etc.).


Doar 27% şi-au schimbat politica de preţ, cea ce denotă o anume rigiditate a acesteia. Numai 9% au recurs la optimizarea schemelor de personal.  2% au menţionat alte soluţii.

Concordatul preventiv – alternativa la insolvență

Aproape jumătate dintre antreprenori (43%) au menţionat procedura concordatului preventiv ca alternativă la cea de insolvență pentru supraviețuirea firmei – ceea ce înseamnă că firmele alese pentru barometru sunt bine informate.

De două ori mai puțini (23%) ar prefera intrarea în insolvenţă. Restul au menţionat alte soluţii, precum finanţarea din resurse proprii sau falimentul direct al afacerii.

„Tot mai mulţi manageri au realizat faptul că, fără o restructurare a companiei, este puţin probabil ca business-ul să supravieţuiască în 2021, dincolo de încheierea sau nu a pandemiei de Covid. Faţă de precedenta consultare, managerii par mai focusaţi pe digitalizarea activităţilor companiilor”, spune raportul citat.

Baza restructurării – tot creditul furnizor

Totuși, digitalizarea este pe locul trei în ordinea priorităților restructurării, cu abia 26% dintre răspunsuri, dar proporția este mai mult decât dublă față barometrul anterior (12%).

Cei mai mulți antreprenori tot pe creditul furnizor contează cel mai mult: 41% dintre participanții la sondaj își concentrează atenția pe reconfigurarea liniilor de credit furnizor (29% în barometrul anterior).

Reconfigurarea ofertelor este a doua cea mai folosită ca metodă de restructurare, pentru 31% din antreprenori. Alte măsuri avute în vedere în 2021 vizează continuarea scăderii cheltuielilor de funcţionare (17%), reduceri de personal (11%) şi alte măsuri (8%).

Îngrijorarea pentru creșterea taxelor este a doua după pandemie

Referitor la provocările anului 2021, cei mai mulţi respondenţi s-au arătat îngrijoraţi de efectele pandemiei (63%).

De provocările de ordin fiscal (taxe, impozite), însă, se tem nu puțini: 21%, conștienți de ideea că guvernul viitor va trebui să crească veniturile.

De fluctuaţia cursului euro sunt îngrijorați doar 11% și, pe lista provocărilor, se mai află: accentuarea blocajului financiar, situaţia de pe scena politică şi problemele din piaţa forţei de muncă.

Metode de rezistență

Raportul menționează că există și alte căi de a spori rezistena firmelor:

  • deblocarea banilor din active non-core business, precum terenuri, depozite, spaţii comerciale, autovehicule sau echipamente pentru funcţii secundare,
  • evitarea cheltuielilor care nu ţin de esenţa business-ului,
  • analiza performanţei clienţilor, de la cei rău-platnici la cei neprofitabili.

În privinţa resurselor umane, experţii în reorganizarea companiilor spun că este esenţială dezvoltarea unei politici de securizare a angajaţilor şi colaboratorilor experimentaţi, a celor care aduc valoare business-ului, în condiţiile în care tot mai multe firme vor ieşi la ‘vânătoare” de talente, pe fondul relansării activităţii”, explică realizatorii cercetării de specialitate.

Barometrul privind starea economiei, efectuat de compania de consultanţă Frames şi Sierra Quadrant, a fost realizat în perioada 10 – 15 noiembrie 2020, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT și altele.

La cercetare au răspuns, în total, 1.232 de persoane, iar profilul respondenţilor a fost reprezentat de către antreprenori, manageri de companii, middle şi top management, cu studii superioare, 58% bărbaţi şi 42% femei, cu o vârstă medie de 45 de ani.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: