3 decembrie, 2015

iulian iancu 1Deputatul PSD Iulian Iancu și reprezentantul Bulgariei (Stankov Zhecho Donchev) au obținute cele mai puține voturi dintre cei nou candidați care au concurat pentru un post în Boardul administrativ al  Agenției Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Energie.

România a pierdut astfel locul pe care îl deținea de șase ani în acest consiliu administrativ al instituției europene ce sprijină autorităţile naţionale de reglementare în domeniu şi coordonează activitatea acestora.

Boardul este format din nouă persoane, iar la 28 ianuarie 2016 încetează mandatul a trei dintre acești membri (poziții care au fost eliberate acum aparțin Consiliului Uniunii Europene) –  Razvan Eugen Nicolescu (care a fost vicepreședinte și președinte al acestei structuri și a anunțat de foarte mult timp că nu mai rămâne la Agenție), Guido Bortoni și Piotr Grzegorz Wozniak.


Piotr Grzegorz Wozniak a candidat din nou și a fost reales, Italia nu a mai nominalizat nicio persoană, iar în România, fostul premierul Victor Ponta l-a propus pe Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru Industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților.

Cele mai multe voturi (fiecare țară are două voturi) au fost obținute de Piotr Grzegorz Wozniak, pe locul doi s-a clasat candidatul din Marea Britanie – Edmund Hosker.

Reprezentanții Ciprului și Danemarcei s-au plasat pe locul trei.

O candidatură controversată și fără șanse

Candidatura lui Iulian Iancu a fost una controversată, din cel puțin două motive.


Deputatul PSD Iulian Iancu este urmărit penal  de către DNA pentru folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase în.

El apare în dosarul fostului magistrat de la Curtea Constituțională Toni Greblă, care a fost trimis în judecată, pentru mai multe infracțiuni de corupție, în luna septembrie.

Din dosarul acestuia s-au disjuns două cauza, într-una fiind continuate cercetările față de deputații Iulian Iancu și Lucian Șova, potrivit unui comunicat al DNA transmis în momentul trimiterii în instanță a rechizitoriului referitor la Toni Greblă.

Un al doilea motiv este apariția numellui acestuia în telegramele Wikileaks.

În notele diplomatice trimise la Washington de Ambasada SUA la Bucureşti, este exprimată la un moment dat îngrijorarea americanilor provocată de apropiere de Moscova a unor politicieni români.

Printre aceștia, în note figurează și Iulian Iancu, despre care colegul său de partid Georgian Pop spunea că este controlat de Gazprom.

Surse în domeniu au declarat pentru cursdeguvernare.ro că nominalizarea lui Iulian Iancu nu avea, în aceste condiții, nicio șansă.

Cu atât mai mult cu cât deputatul a avut de-a lungul anilor foarte multe inițiative contrare principiilor Uniunii Europene, de exemplu interzicerea comerțului cu energie între statele UE.

Iulian Iancu este cunoscut la Bruxelles mai mult ca o persoană anti-europeană, decât pro-europeană, potrivit unor surse cursdeguvernare.ro.

Atribuțiile Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER):

  • completează şi coordonează acţiunile autorităţilor naţionale de reglementare
  • contribuie la elaborarea normelor privind reţelele europene
  • după caz, ia decizii individuale obligatorii privind termenii şi condiţiile de acces şi securitate operaţională aplicabile infrastructurii transfrontaliere
  • oferă consiliere instituţiilor europene pe teme privind energia electrică şi gazele naturale
  • monitorizează pieţele interne ale gazelor naturale şi energiei electrice şi elaborează rapoarte pe marginea constatărilor sale
  • monitorizează pieţele angro ale energiei pentru a detecta şi a preveni abuzurile de piaţă, în strânsă colaborare cu autorităţile naţionale de reglementare
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: