Armata israeliană a lansat atacuri aeriene asupra unor ţinte militare din Iran. Statele Unite au fost notificate de Israel înaintea declanşării operaţiunii.
Iranul este pregătit să răspundă „agresiunii” israeliene, anunţă agenţia iranianţă Tasnim, citată de CNN. După mai multe ore, armata israeliană a anunţat sâmbătă încheierea ataculu. Teheran a confirmat că Israel a lovit centre militare din trei provincii- Teheran, Khuzestan şi Ilam.
Atacul IDF a vizat instalații iraniene de fabricare a rachetelor și baterii de apărare aeriană, ca răspuns la atacurile directe ale Teheranului asupra Israelului la începutul acestei luni și în aprilie, precum și la atacurile continue ale interpușilor săi din Orientul Mijlociu.
Casa Albă îndeamnă Iranul „să-şi înceteze atacurile asupra Israelului, astfel încât acest ciclu de lupte să se poată termina fără o escaladare suplimentară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, Sean Savett, după ce atacurile aeriene ale Israelului împotriva Iranului s-au încheiat, informează News.ro.
Justificarea israeliană
„Atacul de represalii a fost finalizat, iar obiectivele sale au fost atinse”, a spus purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, într-o conferință de presă, conform Times of Israel.
„Suntem concentrați pe obiectivele războiului din Gaza și Liban. Iranul este cel care continuă să facă presiuni pentru o escaladare regională largă”, a mai declarat Hagari.
„Acum, Israelul are o libertate de acțiune mai largă și în Iran. Iranul a lovit Israelul de două ori… și a plătit prețul pentru asta”, a spus el.
El spune că țintele care au fost lovite în Iran peste noapte au fost selectate dintr-o „serie largă de ținte”.
„Vom ști cum să selectăm ținte suplimentare și să le lovim dacă este necesar. Acesta este un mesaj clar, oricine amenință Israelul, va plăti un preț greu”, a adaugat Hagari.
Reacția Arabiei Saudite
Arabia Saudită a condamnat sâmbătă atacarea țintelor militare din Iran, catalogând acțiunea drept o „încălcare a suveranității sale” și a legilor internaționale, îndemnând toate părțile să dea dovadă de maximă reținere și făcând apel la comunitatea internațională să ia măsuri în vederea dezescaladării și încetării conflictelor din regiune, transmite Reuters.
(Citește și: ”Statele din Golf nu s-ar supăra să vadă Israel confruntându-se cu Iran – The Guardian”)
***