Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul mineriadei din iunie 1990, pentru ”infracţiuni contra umanităţii”, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Univeristăţii, urmată de moartea a patru persoane şi rănirea altor trei, anunţă Mediafax care citează oficiali din Parchetul ICCJ.
Informația inițială:
Fostul președinte Ion Iliescu a ajuns în această dimineață la Parchetul General. El urmează să fie audiat din nou în dosarul Mineriadei, anunţă Digi24.
La intrarea în clădirea Parchetului General, Ion Iliescu nu a făcut nicio declarație.
La scurt timp după sosirea fostului preşedinte, la DNA a ajuns şi Virgil Măgureanu, primul şef al SRI. La întrare, Măgureanu a afirmat, potrivit Realitatea TV, că nu are ce să îşi reproşeze şi „în niciun caz” nu îşi reproşează victimele mineriadei.
Un comunicat al Parchetului General anunţă:
Prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptelor descrise anterior.
În perioada următoare vor fi audiate persoanele faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de 439 lit. a, g şi j din Codul penal şi care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice.
De-a lungul timpului, fostul președinte a declarat că nu i-a chemat pe mineri în București. Există însă numeroase înregistrări în care Ion Iliescu le mulțumea minerilor pentru că au venit la București pentru a restabili liniștea.
Dosarul fusese închis în 2009 pe motiv că nu există probe suficiente la dosar, dar în martie 2015 a fost redeschis.
România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului din septembrie 2014.
CEDO a subliniat obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la savârşirea acestora.
În timpul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, peste 1.000 de persoane au fost bătute, iar patru persoane au murit prin împuşcare.
Forţele de ordine, împreună cu mineri din Valea Jiului aduşi în Bucureşti la solicitarea preşedintelui Ion Iliescu, au agresat sute de persoane pe motiv că sunt simpatizanţi ai Opoziţiei de la acea vreme, Partidul Naţional Ţărănesc – Creştin şi PNL.
Au existat mai multe plângeri penale, însă ele au fost ignorate de procurori până în anul 1999, când autorii sesizărilor au fost chemaţi să şi le reactualizeze.
Zece ani mai târiu, pe 17 iunie 2009, Parchetul General a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul multor nume sonore din timpul acelor evenimente, printre care și Ion Iliescu, pentru că faptele s-au prescris.