Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au scăzut cu peste 13% în primul semestru al acestui an, până la 3,93 miliarde de euro, comparativ cu 4,533 miliarde euro în perioada ianuarie – iunie 2022, conform datelor Băncii Naţionale a României.
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3.930 milioane euro (comparativ cu 4.533 milioane euro în perioada ianuarie – iunie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4.283 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 353 milioane euro”, menţionează un comunicat emis luni de BNR.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele şase luni din 2023, cu 0,5%, comparativ cu perioada similară din 2022, la 3.493 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
În iunie 2023, au fost înmatriculate 580 societăţi noi cu participare străină la capitalul social.
În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în:
- comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (28,45% din total)
- activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (18,97%)
- transport, depozitare şi comunicaţii (16,38%)
Soldul investițiilor străine
La finele iunie 2023, în România existau 247.708 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 68,432 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.270 (capital subscris de 4,047 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,663 miliarde de dolari, în 5.974 de firme.
***