(Textul de mai jos reprezintă fragmente din interviul apărut în CRONICILE Curs de Guvernare – publicație exclusiv print, cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare.ro – al cărui număr 93 tocmai a apărut.
Ce crede autorul unei cărți amplu dezbătute, publicată și în limba română de Polirom – „Sfârșitul Europei. Dictatori demagogi și noul ev întunecat” (2018) – despre America acestui moment.
Sumarul numărului 93 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.
Ce sunt CRONICILE – UN LINK AICI.
Redacția)
*
James Kirchick este un cunoscut jurnalist american, cu apariții frecvente la radio și televiziune, este autorul unei cărți amplu dezbătute, publicată și în limba română de Polirom – „Sfârșitul Europei. Dictatori demagogi și noul ev întunecat” (2018).
Despre America zilelor noastre avertizează că se află în plină dinamică de tip Weimar, „angajată într-un conflict politico-social a cărui intensitate crește mereu, amplificată de extremele din ambele părți”. Efectul? „Este sufocat centrul politic”.
***
CRONICILE:
Cu câțiva ani în urmă ați publicat Sfârșitul Europei, un semnal de alarmă cu privire la ascensiunea demagogilor, a populiștilor și a „noului ev întunecat”. Pornind de la ceea ce am văzut în ultimii ani și, mai ales, în ultimele luni, ați adăuga un capitol despre America? Ce vă preocupă în ceea ce privește atmosfera, climatul politic de astăzi? Ce vă îngrijorează?
James Kirchick:
Mă îngrijorează clivajele politice, geografice și chiar generaționale care s-au consolidat între multiple sectoare societale. Cel puțin în timpul vieții mele nu am fost atât de fragmentați pe aceste chestiuni pe cât suntem astăzi.
Mare parte dintre temerile și preocupările pe care mulți dintre americani le-au avut despre supracentralizarea puterii, transformarea în dictatură, despre tendințele autoritare sunt, de fapt, exagerate. Sigur că președintele are tendințe autoritare, dar capacitatea de a manipula cu adevărat pârghiile puterii este limitată de Constituție.
Diagnosticul este mai degrabă unul opus – riscul este de prăbușire a ordinii civile. Mai mult mă îngrijorează incapacitatea cetățenilor cu background rasial diferit, cu vederi politice diferite, de a argumenta unii cu ceilalți.
(……………………………………………..)
CRONICILE:
Generalul Jim Mattis avertiza în ultimul capitol al memoriilor sale că ceea ce îl preocupă cel mai mult ca militar este „fragmentarea internă” și faptul că „ne împărțim în triburi ostile, sub impactul emoției și al disprețului reciproc”. Vedem o polarizare extremă tip hutu vs tutsi. Fără empatie pentru celălalt, o mentalitate de sumă zero.
Cum s-a ajuns aici? Când a început tribalizarea spațiului public?
James Kirchick:
Sunt voci care plasează aceste rădăcini undeva în timpul Războiului Rece. Prima parte a Războiului Rece, în timpul lui Eisenhower, a fost mai degrabă marcată de consens politic, clasa de mijloc era puternică, inegalitatea era redusă, disparitatea dintre clasele economice nu era atât de mare, problema rasială era oarecum pe planul doi. Aceasta din urmă a căpătat cu totul alte proporții în anii ’60.
În mare măsură cred că încă trăim în America lui Richard Nixon – a diviziunilor pe care a reușit să le accentueze. Într-un fel, tipul de retorică, limbajul pe care l-a folosit dând o expresie politică unor frici și temeri legitime pe care le-a recunoscut la nivelul „majorității tăcute” seamănă foarte mult cu ce vedem astăzi. Este în mare parte aceeași realitate pe care o speculează și Donald Trump, prin discursul despre „lege și ordine”, de exemplu.
CRONICILE:
Cum se văd în perspectivă alegerile din noiembrie? Ca un nou moment 1968? Un pas suplimentar spre tribalizare? Sau un pas spre un leadership de reconciliere?
James Kirchick:
Nu sunt foarte optimist. Cred că stânga nu va renunța. O victorie a lui Joe Biden nu îi va calma, nu îi va face să renunțe, ci dimpotrivă, va fi văzută ca o oportunitate pentru a-și impune și mai mult această agendă „woke”. Revoluția culturală care a cuprins lumea academică, media, sectorul non-profit – reunind, în general, profesiile tipice celor din clasa de mijloc superioară – va continua.
Iar la dreapta, o înfrângere a lui Trump va produce multă furie și resentimente în rândul susținătorilor săi. Aceștia nu vor fi înclinați să îl considere vinovat pe Donald Trump, ci vor da vina pe conservatorii care nu l-au susținut pe președinte și vor aluneca și mai mult pe un teren fertil pentru teoriile conspirației.
Vom avea un fel de dinamică de tip Weimar între două extreme. Ne îndreptăm spre o Americă de tip Weimar, angajată într-un conflict politico-social a cărui intensitate crește mereu, sub presiunea extremelor din ambele părți care sufocă centrul politic.
Din păcate, la stânga îi avem pe liberali, care sunt lipsiți de coloană vertebrală și care nu au voința de a opune rezistență, de a spune NU progresiștilor.
Vedem acest proces în presă, unde editorii care ar trebui să creadă în valori universale se arată lipsiți de coloană vertebrală și capitulează în fața furiei progresiștilor care îi cataloghează drept rasiști.
Acest lucru se întâmplă în universități de mulți ani, iar acum este tot mai rău.
Iar la dreapta, cei care se consideră Never Trump primesc multă atenție mediatică, dar în realitate nu au nicio influență în Partidul Republican sau asupra electoratului care votează cu republicanii.
Practic, cele două grupuri din centru, liberalii sau Never Trumpers, sunt fie lași, fie irelevanți din perspectiva dezbaterilor politice naționale.
(………………………………………………….)
CRONICILE:
Care sunt pericolele ideologiei woke și ale așa-numitei „cancel culture”? Nu prea seamănă cu mișcarea tradițională pentru drepturi civile. Aș vrea să contrastăm noua generație de militanți pentru drepturi civile cu cea construită în jurul unor personaje-emblemă precum John Lewis. Ceea ce a fost cel mai vizibil din afara Statelor Unite este asaltul asupra statuilor părinților fondatori.
James Kirchick:
Inițial, în mod fundamental, mișcarea pentru drepturi civile din Statele Unite era „oarbă la culoare”, nu vedea rasa.
Pentru a-l cita pe Martin Luther King, era o agendă pentru creionarea unui sistem care „să nu judece omul după culoarea pielii, ci după conținutul caracterului său”. Pleda pentru integrarea raselor, pentru egalitate rasială – căsătoria între albi și negri era în multe state americane ilegală. În cele din urmă, mișcarea era despre reducerea conștiinței rasiale a oamenilor astfel încât culoarea pielii să fie ceva la care să nu te gândești în mod constant.
Mișcarea de astăzi – the woke movement – are o direcție contrară. Pledează pentru egalitate rasială, dar dintr-o altă perspectivă – este amplificată conștiința rasială, omul este judecat nu după caracterul său, ci după culoare, orientare sexuală, identitate de gen, așadar, după trăsăturile inerente pe care nu le controlează.
Este o repudiere temeinică a ceea ce putem considera școala veche a mișcării pentru drepturi civile și care este parte intrinsecă a idealurilor americane. Sunt și o mulțime de nuanțe marxiste – înlocuirea burgheziei cu „omul alb” (non-woke people), care devine noul inamic de clasă. De fapt, conștiința de clasă a fost înlocuită cu o conștiință identitară. Dar acest lucru nu spune nimic albilor din Apalachia care și-au pierdut locurile de muncă.
Cu alte cuvinte, vedem și o mutație a stângii. Îmi imaginez că o politică autentică de stânga ar trebui să transmită muncitorilor albi săraci din Virginia și altceva decât că sunt niște albi privilegiați, rasiști și homofobi.
CRONICILE:
Nu ar trebui să avem încredere în reziliența democrației americane, în capacitatea acesteia de a absorbi astfel de șocuri interne? Sau am ajuns deja prea departe în această dinamică a tribalizării și a războiului rasial?
James Kirchick:
Este adevărat, însă în urmă cu 50-60 de ani am trecut printr-o etapă și mai rea. La sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70 aveam bombe care explodau în fiecare zi în toată țara și revolte urbane mult mai violente decât cele pe care le vedem în America ultimelor săptămâni. Cartiere întregi au fost făcute scrum, inclusiv părți semnificative din Washington D.C.
Pe de altă parte, astăzi, fragmentarea politică, diviziunea dintre partide, s-a consolidat, există tot mai puțin pluralism ideologic și fiecare proiectează o filozofie de tip winners take all, precum și o mentalitate de sumă zero.
Atunci, Congresul obișnuia să guverneze, să voteze legi. Cu greu se poate spune același lucru astăzi. Viitorul rămâne deschis. S-ar putea să fie mai rău, însă, pe de altă parte, sunt motive să fim oarecum optimiști că putem trece prin asta, pentru că în istoria Statelor Unite am văzut perioade și mai complicate.
CRONICILE:
Ce înseamnă, ce implicații are o Americă de tip Weimar – absorbită de conflicte interne, polarizată, fragmentată și paralizată sistemic – pentru un Occident aflat în plină competiție geopolitică?
James Kirchick:
O Americă în criză, care nu mai este raza de speranță de altădată, plasează întregul Occident într-o conjunctură sensibilă. Însă este un rezultat alimentat din ambele direcții ideologice.
La dreapta, prin Donald Trump avem o viziune despre lume profund inconfortabilă cu leadership-ul global și destul de schizofrenică – cu o retorică și politici potrivite uneori, dar, pe de altă parte, lipsită de conștiința că avem nevoie de aliați pentru a face față provocărilor globale.
La stânga însă prinde contur o viziune despre lume filtrată prin intermediul „proiectului 1619” – o dorință de a rescrie istoria Statelor Unite și oarecum de a dărâma narațiunea fondatoare, accentuând faptul că ideea de America a fost de la început imorală și coruptă. Este o tendință care afectează profund capacitatea de a ne proiecta valorile pe scena internațională.
Dacă ridicăm o întreagă generație de tineri americani care au fost învățați să creadă că țara lor a fost fondată pe sclavie și exploatare, că nu este nimic bun în Constituție și în Declarația de Independență, că toți părinții fondatori și președinții de dinainte de Barack Obama sunt niște albi rasiști, pentru ei întrebarea devine – de ce ar trebui America să facă ceva în lume?, nu suntem cu nimic mai buni și mai presus decât ceilalți. Este ceva ce mă îngrijorează profund.
În cele din urmă, politica externă trebuie să fie ancorată ideologic. Iar dacă nu mai există credința că America reprezintă ceva ce merită apărat, atunci se pune sub semnul întrebării întreaga fundație a angajamentelor globale ale Statelor Unite.
(………………………………………………….)
***
Interviul integral poate fi citit în nr. 93 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare.
Despre sumarul numărului 93 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.
Ce sunt CRONICILE – UN LINK AICI.
(CRONICILE Curs de Guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale).
