Inflația anuală consemnată la finele lunii mai reprezintă un nou minim istoric. Rezultatul de 1,79% comunicat de Institul Național de Statistică a fost dublat de atingerea unui prag important pentru procesul de dezinflație, măsurat de inflația medie anuală, și anume 3,5%. Este o valoare cu 1,5% peste nivelul de optim teoretic de 2% vizat de Banca Centrală Europeană.
Valoarea de 1,79% reprezintă un minim local, deoarece în următoarele patru luni se prefigurează o ușoară tendință de creștere prin efect de bază (valorile negative din perioada iunie – septembrie 2011 fiind foarte greu de reeditat). În schimb, inflația medie anuală, indicatorul urmărit din perspectiva criteriilor de la Maastricht, are mari șanse să scadă în continuare.
Rezultatul de 0,2% inflație lunară din mai 2012, care a prilejuit aceste evoluții, a fost determinat de păstrarea aproape neschimbată a prețurilor la alimente ( +0,02%), creșterea apropiată de media generală de la produse nealimentare ( +0,21%) și creșterea semnificativă a tarifelor pe sectorul serviciilor (+0,53%).
De remarcat influențele puternic concentrate pe aceste sectoare, pe zona prețurilor volatile (legume, fructe, ouă) la produsele alimentare, combustibili ( la produsele nealimentare) și telefonie (în zona serviciilor). Dacă primele s-au anulat reciproc, cel puțin în parte, cele din urmă au determinat în proporție de aproape două treimi creșterea generală a prețurilor.
În rest, prețurile la diverse produse și servicii au avut evoluții extrem de stabile, cu variații mai mici de un procent la toate pozițiile din coșul de consum, cu excepția mai mult simbolică a laptelui de consum (-1,08%). Ori, prețurile volatile nu pot fi controlate ( de aceea se și cheamă așa), după cum nu se poate face abstracție nici de conjunctura internațională ( cotații la carburanți și evoluția cursului de schimb).
O observație importantă pentru percepția publică și nivelul real al puterii de cumpărare este că prețurile au fost colectate de personalul INS fără a ține cont de numeroasele promoții din magazine, existente sub forma unor reduceri consistente la mai multe produse cumpărate, bonuri valorice de fidelizare, promoții limitate la anumite perioade ale zilei sau lunii etc.
Până la finalul acestui an, este de așteptat o convergență a celor două forme sub care se comunică inflația, cea anuală( pe ultimele 12 luni), estimată de BNR a se îndrepta spre 3,2%, și cea medie anuală ( media pe ultimele 12 luni față de media celor 12 luni anterioare).