joi

18 aprilie, 2024

17 mai, 2012

Potrivit ultimelor date comunicate de Eurostat, România a ajuns în luna aprilie la doar 0,6 puncte procentuale distanță de îndeplinirea criteriului de la Maastricht referitor la inflație. Acesta stipulează că, pentru aderarea la zona euro, un stat trebuie să aibă nivelul inflației cu cel mult 1,5 puncte procentuale peste media celor mai performante trei state ale zonei euro.

Cu precizarea foarte importantă că este vorba despre indicele armonizat de inflație care măsoară inflația medie anuală, aceste state au fost Irlanda (1,5%), Slovenia (2,2%) și Grecia (2,3%), de unde rezultă o medie de 2%. România a reușit să coboare la 4,1%, la doar 0,6 puncte procentuale peste nivelul limită de 3,5% cerut de trecerea la moneda unică europeană.

Este urmarea unor performanțe de excepție la nivelul inflației anuale, urmare și a efectului de bază dar și a unei politici economice foarte strânse. Reamintim că inflația anuală ( lună față de aceeași lună a anului anterior) a cunoscut cea mai abruptă diminuare la nivelul UE, de la 8,1% în aprilie 2011 la 1,9% în aprilie 2012 (valori armonizate), după 2,8% la începutul acestui an.


Fapt remarcabil, țara noastră a coborât la mai puțin de 1,5% în plus față de media UE, ceea ce înseamnă că, dacă inflația ar fi fost uniform distribuită pe Eurozonă, am fi îndeplinit deja cerințele europene în materie de creștere a prețurilor. Comparativ cu statele din afara zonei euro, ne situăm la nivelul Lituaniei, la diferență minimă de Polonia și Letonia (4%) și stăm mai bine decât Ungaria (4,4%).

Îndeplinirea criteriului de inflație este necesară, dar nici pe departe suficientă iar evoluția favorabilă trebuie confirmată. De altfel, statele mai nou intrate în zona euro se confruntă în prezent cu cele mai mari niveluri ale inflației din interiorul zonei și peste valoarea înregistrată la noi. Estonia are 4,8% iar Slovacia 4,2%, ceea ce ar trebui să dea de gândit.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: