Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un amendament susţinut de preşedintele comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu după 3 ani.
Amendamentul a fost adoptat cu votul majorităţii PSD-ALDE-UDMR.
”Poate nu cunoaşteţi exact situaţia. De vreo 5-6 ani, anual, primesc sume enorme în plus cei de la ANI. Au softuri, au de toate necesare prin care în acest interval de trei ani pentru persoanele care depun anual declaraţii de avere să poată parcurge… Termenul de decădere general nu pentru infracţiuni, nu pentru altfel de încălcări ale obligaţiilor de serviciu, ci anumitor elemente generale”, a spus, citat de News.ro, deputatul UDMR Marton Arpad.
„Acest termen de 3 ani nu este scos din burtă, este tot parte a Codului Civil”, a explicat Eugen Nicolicea colegul de partid al lui Cătălin Rădulescu, în şedinţa comisiei. „Nedorind să se citească şi acest articol din Codul civil, suntem obligaţi să îl introducem în lege. Nu am văzut în lumea reală să nu se fi întrerupt un termen de prescripţie”, a argumentat deputatul Nicolicea.
În luna decembrie 2017, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a înregistrat o iniţiativă legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.
Iniţiativa lui Cătălin Rădulescu a mai fost semnată de 102 deputaţi PSD, Damian Florea (Pro România) şi Furic Iarco (minorităţi).
Potrivit expunerii de motive, ”iniţiatorii propun introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, având în vedere că şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile”.