Misiunea FMI, condusă de Andrea Schaechter (foto), începe o vizită la București marți, împreună cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale. Va fi făcută o evaluare a economiei românești, în contextul amânării de către guvern a introducerii supataxei de 7 eurocenți la carburanți, lucru care va provoca un deficit de 600 milioane lei așa cum a fost construit bugetul pe anul 2014.
România a încheiat la 12 septembrie 2013 un acord stand by cu FMI, pentru o finanțare de 2 miliarde de euro, timp de doi ani. În aceeași perioadă țara noastră are acces la alte 2 miliarde de euro de la Comisia Europeană și 1 miliard de la Banca Mondială.
Cu ocazia acestei vizite Guvernul va aduce în discuție reducerea CAS de la 1 iulie, dar și neimpozitarea profitului neinvestit, cu care s-a arătat a fi de acord recent și ministrul finanțelor Daniel Chițoiu.
O altă temă importantă care va fi discutată va fi stimularea consumului. Anul trecut, în ciuda faptului că veniturile populației au crescut, consumul a stagnat, la fel ca și încasările bugetare.
Reducerea TVA la alimente va fi una dintre măsurile care vor fi luate în discuție pentru relansarea consumului.
Propuneri pentru măsuri de creștere economică au fost transmise și de Asociația Oamenilor de Afaceri Români (AOAR). Asociația a cerut Guvernului să susțină în timpul discuțiilor cu FMI scutirea profitului reinvestit, creșterea finanțării unor programe care generează locuri de muncă și reducerea impozitării salariilor.
De asemenea, pe lista discuțiilor cu FM se vor regăsi și listările Electrica Oltenia si Hidroelectrica, pentru care trebuie să se lanseze oferte publice inițiale până la finele lunii iunie.
O altă țintă asumată de Guvern, după eșuarea din 2013, este privatizarea CFR Marfă pentru care Executivul a fixat ca țintă prima parte a anului 2015.
Vizita ”troicii” se va încheia pe data de 5 februarie. Până atunci vor avea loc discuții și cu partidele politice, ai sindicatelor, ai asociațiilor oamenilor de afaceri, ai băncilor si ai organizațiilor societății civile.