miercuri

24 aprilie, 2024

13 noiembrie, 2020

INACO a introdus în învățământul românesc conceptul de smartlab

Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate a aderat vineri la Pactul european pentru Competențe (Pact for Skills).

Comunicatul organizației precizează:

“Pactul pentru competențe ne cheamă să ne mobilizăm pentru a investi în competențele necesare tranziției digitale și ecologice europene. Mai concret, să nu tolerăm neconcordanța și deficitul de competențe în creștere între România și UE.


INACO s-a alăturat azi acestei inițiative europene și promovează acțiuni comune pentru îmbunătățirea competențelor existente și a dobândirii de noi competențe prin sesiuni online de recalificare în cadrul laboratoarelor educaționale digitale inteligente, în cele 5 Smart Laburi create până în prezent, unde lucrăm cu consumabile biodegradabile.

Pe de altă parte, desfășurăm în această perioadă zeci de întâlniri cu peste 5 mii de elevi ai Sectorului 3 în cadrul proiectului “Cetățeni SMART pentru un Sector SMART: Educație digitală în acord cu meseriile viitorului pentru elevii din clasele VII-XIII”, finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local pentru ONG-uri și co-finanțat de trei companii private Modex, PinkPost și Bosch Service. Prin aderarea la acest pact, avem acces la rețelele, cunoștințele și platformele de resurse europene, la programele viitoare de finanțare ale UE și la programele de dezvoltare a competențelor, prin intermediul unui ghișeu unic la nivelul UE.

Chemăm, la rândul nostru, organizațiile neguvernamentale, patronatele, sindicatele,camerele de comerț, autoritățile publice centrale și locale să colaborăm pentru a investi inteligent în formarea profesională a tinerilor și adulților, deopotrivă, folosind bagajul nostru de experiențe și rezultate ale proiectelor noastre pilot dezvoltate în programul ICOTI – Inițiativa pentru Competitivitatea Tinerilor prin Școala Exponențială și ale Ghidului Meseriilor Viitorului – trei ediții liber accesibile online”, a declarat Andreea Paul, conf. univ. dr. la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE, fondatoarea și președintele INACO.

Pactul a precedat publicarea Monitorului eruopean pentru educație și formare, care se concentrează în ediția din acest an pe  predarea și învățarea în era digitală, întrucât criza coronavirusului a demonstrat importanța soluțiilor digitale și a evidențiat punctele slabe existente.


“În raportările din Monitor, România apare cu progrese și indicatori sub media europeană. Este necesară o analiză asumată a Monitorului, care alături de Digital Education Action plan 2021-2027, este un instrument extrem de important pentru luarea corectă a măsurilor imediat necesare în educație, cât și pentru gândirea politicilor pe termen mediu și lung, fiind surse valoroase pentru Strategia de digitalizare a Ministerului Educației și Cercetării, care a fost supusă consultării publice între 21 octombrie – 9 noiembrie, într-un mod prea puțin transparent. De asemenea, așa cum Monitorul arată, este necesară pregătirea continuă a profesorilor, într-un mod performant, flexibil, încurajând auto-evaluarea nevoilor de training, care considerăm că trebuie să se poată derula online sau blended, să se recunoască pregătirea realizată prin cursuri online și cursuri online masive deschise, de calitate, derulate pe platforme online europene și internaționale”, a declarat Prof. dr. ing. Carmen Holotescu, la Universitatea “Ioan Slavici” Timișoara, Centrul pentru Educație deschisă și Blockchain și membră a comunității de profesioniști INACO.

La DigiEduHack se lucrează în echipe internaționale la implementarea a 60 de propuneri de proiecte (Challenges), două propuneri venind din țara noastră, de la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Piteşti şi de la Universitatea de Vest din Timişoara.

În paralel, DigiEduHack este un forum de dezbateri despre educație, colaborare și identificarea soluțiilor. Dezbaterile au fost deschise joi de Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

“Finanțările viitoare vor continua să apară în cadrul REACT-UE, al Fondului social european Plus, dar și în cadrul financiar multianual 2021-2027, iar perfecționarea și recalificarea este una dintre prioritățile de investiții majore ale Instrumentului pentru redresare și reziliență, în valoare de 672,5 miliarde de euro”, declară reprezentanții INACO.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: