14 decembrie, 2016

alep-evacuare-civiliAcordul privind evacuarea civililor și a rebelilor din orașul Alep a fost „suspendat” și regimul de la Damasc a reluat bombardamentele violente în estul celui de-al doilea oraș din Siria.

Rusia şi Turcia au intermediat, marţi noapte, un acord de încetare a focului pentru a-i evacua pe rebelii şi pe civilii rămaşi în cartierele din estul orașului, dar înțelegerea a fost încălcată după numai câteva ore, miercuri dimineața.

Raidurile aeriene și tirurile de artilerie au fost reluate şi focurile de armă au început miercuri dimineaţă.


Peste 100.000 de civili sunt blocați în oraș și se tem de atrocitățile care vor urma după ce regimul ui Bashar al-Assad va încheia ultima etapă de preluare a controlului total asupra cartierelor din est, unde se adăpostesc insurgenții.

Ministrul de externe francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat miercuri că este necesară prezența observatorilor ONU și a organizațiilor umanitare precum Crucea Roșie pentru a gestiona retragerea în siguranță a civililor și rebelilor.

Un oficial ONU a anunțat miercuri că organizația este pregătită să acorde ajutor pentru evacuarea celor blocați în Alep de mai bine de patru luni.

harta-alep


Din cauza opoziției Rusiei, susținătoarea lui Assad, este imposibilă o rezoluție a Consiliului de Securitate.

Ambasadorul SUA la ONU, Samantha Power, a izbucnit miercuri în Consiliul de Securitate, acuzând Rusia, Iranul și regimul de la Damasc că poartă întreaga responsabilitate pentru toate morțile din Alep.

“Nu știți ce e aceea rușinea? … Nu există nicio execuție de copil care să vă dea fiori? Nu există nimic de care să vă rușinați?”, referindu-se la dramele din Alep care au ajuns să fie transmise în direct.

Pe măsură ce trupele guvernamentale și ale aliaților au înaintat în oraș s-au înmulțit relatările privind execuțiile, ceea ce a provocat îngrijorări privind soarta miilor de civili, doctori și voluntari prinși în enclavele din sectorul estic al orașului.

Pierderea Alep, principalul bastion al rebelilor în Siria și simbol al revoltei, va marca sfârșitul rebeliunii în acest oraș, a cărui parte estică a fost cucerită de insurgenți în 2012.

Victoria asediului de peste patru luni ar reprezenta cea mai importantă victorie a regimului de la Damasc de la începutul războiului, în 2011.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).

Conform celui mai recent bilanţ estimat de ONU, 270.000 de oameni au murit în acest război. Bilanţul anunţat marţi de organizaţia Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) este de 312.000 de morţi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: