26 decembrie, 2016

poza-fabrica-lemn-sebesRetailerul de bricolaj german Hornbach va renunţa, din luna ianuarie 2017, la contractul cu firma austriacă Holzindustrie în ceea ce priveşte comercializarea lemnului de construcţii şi a celui rindeluit.

Hornbach anunță, prin intermediul unui comunicat de presă citat de Digi 24, că vrea ca furnizorii săi “să respecte principiile silviculturii responsabile”.

„Ţinem ca furnizorii şi partenerii noştri de afaceri să respecte principiile unei silviculturi responsabile“, afirmă și directorul general Hornbach România, Mugurel-Horia Rusu, citat de News.ro.


Compania Hornbach se asigură că toate materialele lemnoase şi produsele din lemn provin din silvicultură sustenabilă, se arată în comunicatul transmis de retailer.

„Colaborăm strâns cu furnizorii noştri pentru a dovedi provenienţa lemnului şi pentru a împiedica existenţa în sortimentul nostru a produselor din lemn din surse incerte sau ilegale. Din acest motiv am fost permanent în dialog strâns cu Schweighofer şi FSC (Forest Stewardship Council). Am urmărit atent procesul de recertificare a Schweighofer şi am decis să încetăm colaborarea cu această companie pe segmentul lemnului pentru construcţii şi a lemnului rindeluit“, a mai spus Mugurel-Horia Rusu pentru News.ro.

Holzindustrie Schweighofer, care este liderul exportului de cherestea din România, a fost în centrul unui șir de acuzații, în 2015, legat de modul în care își desfășoară activitatea în țară.

În iulie 2015, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a sesizat Parchetul instanţei supreme în urma unui control la compania Holzindustrie Schweighofer, după ce a constatat nereguli, printre care şi suspiciuni privind existenţa mai multor operatori economici care au furnizat lemn provenit din tăieri ilegale.


Controlul de la minister a fost făcut la scurt timp după ce compania a fost acuzată că a făcut presiuni ca noul Cod Silvic să nu intre în vigoare.

În plus, Environmental Investigation Agency (EIA), un ONG cu birouri la Washington DC și Londra, a dat publicității, în mai 2015, înregistrări video cu camera ascunsă care demonstrează că firma austriacă Schweighofer-Holzindustrie, cel mai mare procesator de masă lemnoasă din România (în special rășinoase), este dispusă să achiziționeze lemn tăiat ilegal.

Reprezentanți ai companiei au fost înregistrați promițând bonusuri pentru depășirea cantității de masă lemnoasă livrată, chiar dacă știe că acest lucru e posibil doar încălcându-se legea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: