În prima zi de tranzacționare la Bursa de Valori București a Hidroelectricii, s-au tranzacționat 6,8 milioane de acțiuni în valoare de 760 milioane de lei, un record istoric pentru BVB. Dealtfel, aproape 92% din valoarea tranzacțiilor zilei a fost pe Hidroelectrica.
Lichididatea foarte mare a acțiunilor era anticipată de traderi, mai ales pentru primele zile când se vor schimba pachete mari de acțiuni preluate în cadrul Ofertei Publice.
La închidere prețul a fost același 110 lei pe acțiune ca la deschidere, ceea ce înseamnă un avans de 5,77% față de prețul la care s-a închis oferta publică, de 104 lei/acțiune.
La această cotație, capitalizarea de piață a companiei de stat a urcat la 49,5 miliarde lei, cea mai mare de la Bursa de la București.
Conform datelor BVB, cotațiile Hidroelectrica au fluctuat pe parcursul zilei între un minim de 109,2 lei și 115,2 lei/acțiune.
Pentru investitorii individuali care au beneficiat de un discount de 3% la achizițiile din oferta publică, randamentul de azi a fost de 8,90%.
Cu listarea Hidroelectrica, bursa românească devine una din cele mai mari din regiune cu o capitalizare agregată ce depășește 40 miliarde lei, a declarat președintele Consiliului BVB Radu Hanga:
“Această ofertă s-a derulat într-un moment complicat, atât din punct de vedere economic, ne aflăm într-o perioadă în care inflația a crescut, dobânzile au crescut, investitorii au devenit mai atenți. De asemenea, un context complicat din punct de vedere geopolitic și aici ne uităm în principal la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Succesul acestei oferte, în acest context, ne arată că piața locală a câștigat în maturitate, a câștigat în atractivitate.”
„Fac un apel către toți românii să investească în piața de capital, în Bursa de Valori București și în Hidroelectrica”, a declarat ministrul Energiei Sebastian Burduja, prezentat la evenimentul care a marcat introducerea la tranzacționare a acțiunilor Hidroelectrica.
„Am făcut un exercițiu foarte simplu. Am luat ca referință anul 1998. Și am spus că dacă un român ar fi investit 100 de lei în indicele BET, deci o investiție sigură, 100 de lei lunar, din 1998 până astăzi ar fi avut undeva la 292.000 – 300.000 de lei ca urmare a acelei investiții. Dacă ar fi pus acei bani într-un cont bancar, cu tot respectul pentru toți prietenii din bănci care sunt astăzi aici și le mulțumim, ar fi avut undeva la 70.000 de lei. Dacă i-ar fi ținut la saltea sau în podul casei, ar fi avut undeva la 30.000 de lei”, a spus ministrul.
Înainte de listarea Hidroelectricii, BVB era cea mai mică bursă din Europa Centrală și de Est.
Indicele principal BET, din componenţa căruia Hidroelectrica face parte încă din prima zi în calitate de companie publică, a avut o creştere de 1,43% în şedinţa de miercuri, afişând un avans de 11,43% de la începutul acestui an. Cele mai mari creşteri din BET au fost pe acţiunile Hidroelectrica (5,8%), Bursa de Valori Bucureşti (4%) şi Banca Transilvania (2,8%).
Hidroelectrica s-a listat la Bursa de Valori din Bucureşti (BVB) cu simbolul H2O, azi, la prețul de 110 lei/acțiune, cu 5,7% mai mare decât cel de la oferta publică. Deja după o oră de tranzacționare, cotația urcase la peste 112 lei.
***
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Hidroelectrica mon amour și darul mireselor”)
***