joi

28 martie, 2024

22 iunie, 2020

Premierul Ludovic Orban a anunțat luni, după ședința conducerii PNL, că a decis să atace la Curtea Constituțională legea prin care au fost dublate alocațiile.

Este vorba de actul normativ adoptat de Parlament care a eliminat amânarea dublării alocațiilor până la 1 august.

„Atacăm la CCR alocațiile pentru că nu sunt precizate sursele de finanțare. Nu au practic posibilitatea efectivă de punere în aplicare. Guvernul va face această sesizare”, a precizat temeiul juridic al acțiunii premierul Ludovic Orban.


Premierul a precizat că își dorește creșterea alocațiilor, însă această creștere va fi făcută progresiv.

„Sigur că ne dorim creșterea alocații, dar dublarea alocațiilor este greu de susținut financiar. Vom stabili un grafic de creștere progresivă a alocațiilor astfel încât să reușim creșterea așa cum a fost votată dar nu din primul moment ci pentru o perioadă de timp”, a declarat Ludovic Orban.

La începutul lunii iunie, Parlamentul a adoptat legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor până la data de 1 august 2020.

Dublarea alocațiilor a fost amânată la începutul acestui an, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea adoptată de Parlament. Guvernul a susținut că în buget nu erau prevăzuți bani, astfel încât este nevoie ca legea să fie amânată până după rectificarea bugetară din vară.


În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: