23 august, 2012

Statul va colecta taxa pe valoare adăugată la încasarea facturii de către firme, potrivit unei ordonanțe adoptate joi de Guvern, pentru modificarea Codului Fiscal. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2013.

Astfel se introduce sistemul ”TVA la încasare”, care presupune colectarea taxei la momentul încasării contravalorii livrărilor/prestărilor efectuate, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii facturii.

Contribuabilii obligați la aplicarea acestei măsuri sunt cei cu o cifră de afaceri inferioară plafonului de 2,25 milioane lei, care au sediul activității economice în România și nu fac parte dintr-un grup fiscal unic.


Prin promovarea acestui act normativ se estimează o creștere reală a PIB cu circa 0,5%, cu efecte directe în creșterea ocupării și a veniturilor populației, susține Executivul.

De asemenea, printr-o altă ordonanță simplă, de modificare a Codului de procedură fiscală, de această dacă, Guvernul a reglementat o excepție de la ordinea de stingere în cazul amenzilor de orice fel.

Astfel, stingerea se va face potrivit opțiunii contribuabilului, a precizat Executivul.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: