Serviciul de informații interne al Germaniei a decis să plaseze partidul de extremă dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) sub supraveghere, pe considerentul că formațiunea politică și-a intensificat atacurile împotriva ordinii democratice, anunță DPA.
Potrivit BBC, decizia nu vizează în niciun fel supravegherea parlamentarilor și europarlamentarilor acestei formațiuni politice de centru-dreapta.
Copreședintele grupului parlamentar AfD Alice Weidel a denunțat decizia „pur politică” a serviciilor secrete. „AfD va iniția în mod evident proceduri legale” împotriva acestei decizii „nejustificate”, a adăugat Alice Weidel pe contul său de Twitter.
Thomas Haldenwang, directorul Biroului pentru protejarea Constituției (serviciul de informații interne german), a informat ramurile regionale ale serviciului cu privire la includerea formațiunii printre „cazurile suspectate” de extremism. Decizia, luată la sfârșitul săptămânii trecute, este foarte sensibilă întrucât vine cu doar șapte luni înainte de alegerile parlamentare.
Fondat în 2013, AfD a intrat în Parlamentul german în urma alegerilor din 2017, fiind principalul partid de opoziție față de alianța dintre social conservatorii și socialiștii aflați la guvernare.
AfD și-a construit succesul pe pozițiile sale împotriva politicii de migrație a cancelarului Angela Merkel.
Potrivit presei germane, Biroul pentru protejarea Constituției nu a făcut publică decizia din cauza procedurilor juridice în curs.
Un element cheie în luarea deciziei ar fi influența celei mai radicale facțiuni a AfD, numită „Aripa” și apropiată de neonaziști. Plasată sub supraveghere anul trecut, această facțiune s-a dizolvat oficial dar reprezentanții săi încă fac parte din partid.