18 iunie, 2024

Succesul istoric al dreptei radicale în alegerile pentru Parlamentul European de weekend-ul trecut pare un șoc ce poate duce la dezechilibrul a două dintre cele mai importante guverne ale blocului: Franța și Germania.

Dar, scrie Politico, nu ar fi trebuit să fie o surpriză prea mare pentru cei care acordă atenție stării de spirit a multor tineri europeni, care nu doar că au îmbrățișat opinii dure anti-imigrație, dar par mai mândri ca niciodată să transmită astfel de mesaje.

În timp ce un continent zguduit încearcă să dea înțeleagă ce l-a lovit, rolul tinerilor alegători devine un factor important. În Germania, ponderea tinerilor (alegătorilor cu vârste cuprinse între 24 și 30 de ani) care au votat AfD la alegerile europene a crescut cu 11% față de alegerile din 2019. În Franța, Adunarea Națională a lui Marine Le Pen a strâns aproximativ 30% din voturile tinerilor la nivel național – o creștere cu 10 puncte față de 2019.


Ceea ce ridică întrebarea: De ce atât de mulți din generațiile Z și Millennials din Europa – ai căror părinți și bunici au îmbrățișat politica de stânga, inaugurând revoluția sexuală din anii 1960 – îmbrățișează antiteza idealurilor bătrânilor lor? Și ce s-a întâmplat cu stigmatizarea atitudinilor rasiste și xenofobe?

Răspunsul este dat de un amestec de factori, de la criza costului vieții din Europa până la izolarea în care mulți tineri au traversat pandemia COVID, până la o reacție întârziată la criza migrației din 2015 a blocului, când aproape două milioane de migranți au intrat în bloc. Există Însă și mai mulți factori intangibili, legați de faptul că mulți tineri experimentează politica doar prin intermediul platformelor de social media, unde conținutul de extremă dreapta este necontrolat.

De ce tinerii virează dreapta

Mathieu Gallard, director de cercetare la Ipsos, spune că partidele de stânga rămân forța politică dominantă în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani din Franța. Dar el a recunoscut că sprijinul pentru Adunarea Națională a crescut vertiginos în aceeași categorie de vârstă în ultimii cinci ani.

„Există o secțiune de tineri care sunt ostili imigrației și care votează influențați de aceste probleme”, a spus el. Faptul că președintele Adunării Naționale este acum Jordan Bardella, un tânăr de 28 de ani care vorbește lin pe TikTok, ajută la creșterea sprijinului tinerilor.


Tinerețea lui Bardella și influența exercitată de rețelele sociale nu sunt singurii factori ai succesului său, a spus Gallard: „Tinerețea lui, prezența sa pe rețelele de socializare, lărgește oarecum electoratul… dar nu este factorul principal. Principalii factori sunt nepopularitatea executivului condus de Macron și importanța temei imigrației în campanie.”

Spre deosebire de Franța, figurile de extremă dreaptă din Țările de Jos, Germania, Italia și Austria nu sunt tocmai tineri, dar ei atrag tinerii prin discurs, cu mesaje similare anti-UE, anti-imigranți și anti-elite, care descriu liderii țării lor ca fiind corupți și indiferenți.

Explicații ale tinerilor

Pentru Yanis Ouadah, care s-a alăturat Adunării Naționale în 2021 și acum este reprezentant local al partidului în sud-vestul Franței, mesajul partidului – anti-imigrație, dur împotriva criminalității – rezonează cu studenții care se tem de concureța imigranților pentru accesul la locuințe sau alte beneficii. „Când vezi că francezii nu găsesc locuințe în propria lor țară, dar străinii pot, cerem o prioritate națională în accesul la locuințe, lucru cu care sunt din ce în ce mai mulți tineri de acord”, a spus el Politico înainte de alegerile.

În Țările de Jos, doi studenți care au votat pentru prima dată pentru politicianul radical Geert Wilders în noiembrie anul trecut, au avut răspunsuri similare când au fost rugați să explice alegerea lor. „Nu sunt împotriva refugiaților, deloc”, a spus un student de 20 de ani din Rotterdam pe nume Chess van Leeuwen. „Dar dacă devine prea mult, în vremuri de criză, trebuie să ne gândim la noi.” Indiferent de ceea ce mai reprezintă Wilders, „cetățenii Țărilor de Jos trebuie să fie pe primul loc”, a adăugat el.

În Franța, Yanis Ouadah, care speră să devină ofițer de poliție, și-a legat, de asemenea, alegerea politică de percepția sa că criminalitatea este crescută în Franța. „Nu mai putem ieși în siguranță”, a spus el. „Uitați-vă la numărul de atacuri cu cuțitul care au loc. Avem un guvern căruia în mod clar nu-i pasă de francezi”.

Valul de dreapta nu trece prea curând

În multe privințe, atitudinea politică a tinerilor este cumva deconectată de realitate. După ce a atins un maxim de peste 10% în octombrie 2022, rata inflației din Europa a scăzut acum la 2%.

Același lucru este valabil și pentru șomaj, care, la 6% în medie în UE, conform Eurostat, este cu mult sub rata medie de șomaj de 12,2% atinsă în 2013.

Cu alte cuvinte, în ceea ce privește economia, Europa a trecut deja de cel mai rău moment al furtunii. Dar efectele persistente ale convulsiilor trecute- pandemia și valulile migratorii – modelează politica astăzi și poate pentru mulți ani de acum înainte.

Provocarea cu care se confruntă astăzi elitele europene este să evalueze consecințele trecerii la dreapta a generațiilor tinere.

În Franța, ”generația Bardella” va reveni la urne pe 30 iunie și 7 iulie. Alegerile anticipate, convocate de Macron, vor arăta dacă performanța șocantă a Adunării Naționale e una de durată.

În timp ce sociologii spun că este puțin probabil ca alegătorii să-l instaleze pe Bardella ca cel mai tânăr prim-ministru al țării sale, Adunarea Naționale și-ar putea extinde numărul de locuri în Parlament, deschizând calea pentru o nouă tentativă de a câștiga președinția în 2027.

În Germania, performanța mediocră a celor trei partide din coaliția de guvernământ a lui Olaf Scholz nu a declanșat alegeri anticipate, dar este posibil să fi semnat certificatul de moarte al guvernului.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: