Potrivit datelor prezentate de Eurostat, România a respectat anul trecut 13 din cei 14 indicatori stabiliți pentru tabloul de bord al situației macroeconomice din statele membre UE.
Celelalte state care au atins acest nivel de conformare au fost Polonia, Suedia, Estonia, Austria şi Malta.
La polul opus s-a situat economia cipriotă, care a îndeplinit doar 7 din cele 14 criterii cerute de UE.
Procedura de dezechilibru macroeconomic (Macroeconomic Imbalance Procedure sau, prescurtat, MIP în limba engleză) este un mecanism de supraveghere care are drept scop identificarea timpurie a riscurilor de dezechilibru macroeconomic într-o țară și corectarea lor.
România a obţinut cu greu o poziție stabilă în ultimii ani, prin îndeplinirea aproape integrală a criteriilor cerute ( poziţia investiţională netă nici nu avea cum să o bifeze, în condiţiile investiţiilor străine care nu aveau cum să fie contrabalansate de plasamentele capitalului românesc în exterior), dar tendinţa indicatorilor nu este încurajatoare pentru evoluţia pe viitor.
Ce este Tabloul de bord
Tabloul de bord care urmăreşte evoluția unei economii naționale din UE utilizează 14 criterii de performanță, menite să avertizeze asupra unor eventuale probleme pentru stabilitatea macroeconomică. Abaterile consistente pot sta la baza unei analize mai aprofundată în cazul statelor care prezintă valori ieşite din limitele teoretice prescrise.
În afară de latura preventivă, MIP are și o latură corectivă, transpusă în Procedura de Dezechilibru Excesiv (Excessive Imbalance Procedure în original). În cadrul acestei proceduri se fac recomandări pentru măsuri graduale de readucere a indicatorilor- cheie în zona permisă, mergând până la instituirea unor sancțiuni pentru statele care încalcă în mod repetat recomandările făcute.
Mecanismul de supraveghere a potențielelor probleme în plan macroeconomic a fost instituit în decembrie 2011, ca parte a așa-numitului pachet legislativ ”six-pack”. Aprecierea încadrării în limitele fixate se face pe baza unei analize care ține cont de corelațiile de moment, cu separarea derapajelor punctuale de cele cu potențial de declanşare a unor neajunsuri sistemice.
De reţinut, Comisia Europeană poate adopta recomandări preventive statelor membre, în conformitate cu articolul 121.2 din Tratatul UE încă din stadiul incipient al dezechilibrelor, înainte ca acestea să se dezvolte. Recomandările se pot face la finele lunii mai a fiecărui an, în contextul așa numitului Semestru European, prin care se coordonează politicile economice și bugetare la nivelul UE.
Un stat membru care intră sub incidența procedurii de dezechilibru macroeconomic va trebui să prezinte un plan de acțiuni corective, cu obiective clare și termene precise. Transpunerea în practică a acestui plan va fi urmărită și înscrisă în rapoarte periodice. O primă nereușită în îndeplinirea obiectivelor va fi penalizată prin instituirea unui depozit purtător de dobândă, care se poate transforma în amendă.
Indicatorii de pe tabloul de bord și încadrarea în limitele impuse
Cei 14 indicatori prevăzuți inițial pentru tabloul de bord vizează:
Dezechilibrele externe şi de competitivitate:
1. Media balanţei de cont curent în ultimii 3 ani (valori permise între -4% din PIB şi +6% din PIB)
România figurează cu o valoare încă onorabilă (-2,2% din PIB de la -1,3% din PIB în urmă cu un an) deşi tendinţa de deteriorare a acestui indicator este destul de clară, după cum se poate vedea în tabelul de mai jos:
De remarcat că, dintre cele şase țări care nu respectă acest criteriu, patru dintre ele figurează cu un excedent prea mare rezultat din schimburile externe (Danemarca cu +8,1%, Olanda cu +8,3% și Germania şi Malta, cu câte 8,4%). La polul opus se situează Marea Britanie, care va părăsi UE în 2019, (-4,6%) şi Cipru (-5%).
2. Poziţia investiţională internaţională netă (stoc de pasiv sub 35% din PIB)
Nu mai puțin de 13 țări din UE (printre care şi România, cu -47,7% din PIB) nu reușesc să treacă acest criteriu. Explicaţia constă în investițiile străine consistente și investiţii proprii relative reduse în alte țări. Nivelul nostrum este ceva mai slab decât al Bulgariei ( -42,8% din PIB) dar mult mai bun decât în cazul Irlandei (-149,3%), Greciei (-142,5%), Ciprului (-121,5%), Portugaliei (-104,9%) sau Spaniei (-83,8%).
Invers, dacă facem abstracţie de cel mai mic stat al UE, Malta (+62,6%), poziţia investiţională cea mai extinsă în teritoriul pozitiv o au Olanda (+59,7% din PIB), Danemarca (+56,3% din PIB), Germania (+54% din PIB), Belgia (+52,6% din PIB) şi Luxemburg (+47% din PIB).
3. Variația cursului de schimb real efectiv în ultimii trei ani în raport cu 42 de țări partenere în comerțul exterior (între -5% şi +5% pentru Zona Euro și între -11% şi +11% pentru restul statelor membre UE).
O singură ţară s-a situat în 2017 în afara limitelor impuse, pe zona negativă ( Irlanda, cu -6,2%) faţă de trei în urmă cu doar un an. România s-a situat la un nivel conform cu Zona Non-Euro dar care nu ar fi fost acceptabil în Zona Euro, cu o valoare negativă de -5,5%, pe un trend dat de valorile de -2,5% în 2016 şi +2,7%, consemnată în 2015.
4. Ponderea exporturilor în exporturile globale să nu scadă cu mai mult de 6% în ultimii cinci ani.
Doar o singură ţară membră UE nu a trecut acest criteriu, respectiv Grecia (-10% dar în curs de îmbunătăţire de la -19% în anul precedent). În pofida deficitului cronic din comerţul exterior ( aproape -13 miliarde euro anul trecut) România a ieșit, foarte bine la acest indicator, cu +37%. Este cea bună performanță din UE după cea a Irlandei (+64,4%).
Cu alte cuvinte, exporturile au mers bine dar ar fi trebuit să valorizăm mult mai bine acest atu și să nu îl irosim prin ritmul de creştere prea rapid al cererii interne. Care a condus la un ritm al importurilor superior celui, altminteri foarte bun, al exporturilor. Desigur, se poate pune şi problema preţurilor la care s-au făcut importurile necesare creşterii exporturilor, precum şi a valorii adăugate pe plan local.
5. Costurile unitare nominale cu forţa de muncă (exprimate ca raport între remunerarea medie a unui salariat şi PIB-ul real raportat la numărul persoanelor ocupate) sub 9% pentru ţările din Zona Euro, respectiv 12% pentru restul statelor membre ale UE, în ultimii 3 ani.
Cele patru ţări ce nu au îndeplinit această cerinţă sunt ţările baltice ( Letonia 14,7%, Lituania 16% şi Estonia 12,4%) plus Bulgaria (13,6%). Cu o valoare estimată provizoriu la 11,9%, România a evitat la limită trecerea pragului fatidic de 12% dar depăşirea acestuia se anunţă a fi aproape inevitabilă după cele mai recente evoluţii din domeniul salariului minim şi din sectorul bugetar.
De reţinut, în anul precedent celui analizat, ne situasem, cu un nivel la jumătate faţă de cel din 2017 (adică doar 6% faţă de cele 11,9% consemnate acum), în preajma grupului central european la care ar trebui să ne raportăm, cel din perspectiva regimului valutar şi a cerinţelor de trecere la euro ( Ungaria +6,7%, Cehia +5,9% şi Polonia 4,5%.
Dezechilibrele interne:
6. Creșterea preţurilor reale ale locuinţelor (sub 6% pe an)
Numărul ţărilor care nu s-au încadrat în această cerinţă a revenit la şase, adică la fel ca în urmă cu doi ani, după ce urcase temporar în 2016 la zece. Cu doar 4% ritm deflatat în raport cu indexul construit pe baza anului 2015, România s-a încadrat lejer, spre deosebire de Irlanda (+9,5%0, Cehia (+9,1%), Portugalia (+7,9%) sau, mult mai aproape de prag, Slovenia, Bulgaria ( fiecare cu +6,2%) şi Olanda (+6%).
7. Fluxul privat de credit, consolidat (sub 14% din PIB)
Toate cele 28 de state au avut valori care se încadrează în cerinţă, iar România a consemnat valoarea de +1,7%.
8. Datoria sectorului privat (valoare permisă sub 133% din PIB)
12 țări nu se încadrează la această cerinţă. Supraîndatorarea sectorului privat este evidentă în cazul multor economii occidentale: Luxemburg (322,9%), Cipru (316,3%), Olanda (252,1%), Irlanda (243,6%), Danemarca (204%), Suedia (194,4%), Belgia (187%), Marea Britanie (169%), Portugalia (162,2%), Franţa (148,2%), Finlanda (146,4%) şi Spania (138,8%).
România s-a plasat mult sub asemenea valori, cu cea mai mica valoare din UE – doar 50,8%, pe un trend de scădere faţă de anii anteriori (55,8% în 2016 şi 59,1% la finele lui 2015). Pentru referinţă, menţionăm valorile pentru Bulgaria (100,1%), Polonia (76,4%), Ungaria (71,4%) şi Cehia (67,4%).
9. Datoria publică (sub 60% din PIB)
Cu 35,1% din PIB pe metodologia europeană, suntem mult sub pragul de 60% din PIB şi în scădere sensibilă după 37,6% în anul anterior, la un indicator care ridică cele mai mari probleme la nivelul UE. Nu mai puțin de 15 state nu se încadrează la acest criteriu, inclusiv Germania, angajată pe o traiectorie puternic descendentă ( 63,9% de la 68,1% în anul anterior).
Ar trebui să fim, însă, ceva mai atenţi la acest indicator, din cauza tendinţei de majorare a costurilor de finanţare a datoriei publice. Costuri care fac recomandabilă pentru România o limită mai strânsă, estimate la cel mult 45% din PIB. Asta ne-ar impune un deficit bugetar mult mai redus şi o gestiune mai performantă a fondurilor publice.
10. Media ratei şomajului (media ultimilor trei ani sub 10%)
Doar 7 state nu respectă acest criteriu ( Grecia 23,6%, Spania 19,6%, Croaţia 13,5%, Cipru 13%, Italia 11,6%, Portugalia 10,9% şi Franţa 10%) faţă de 12 state cu doar un an în urmă. Observaţi unde sunt poziţionate în UE şi ce sorginte au, deşi, favorizaţi de plecările la muncă în străinătate, noi figurăm în statistica europeană cu 5,9%.
11. Totalitatea pasivelor sectorului financiar, neconsolidate (sub 16,5%)
Aici se încadrează aproape toate statele UE, cu excepţia Cehiei (22,9%) şi Slovaciei (17,9%). Noi ne-am situat la un rezonabil +8,1% dar trebuie remarcat că venim dinspre +4,1% în urmă cu doi ani.
Indicatorii de angajare
12. Rata totală de activitate pentru populația de 15 – 64 de ani (modificarea pe 3 ani sub -0,2%)
Situația se prezintă corespunzător la nivelul tuturor statelor membre, cu trei mici excepţii, ca dimensiune a ţării sau ca distanţă faţă de prag: Luxemburg (-0,6%), Cipru (-0,4%) şi Spania (-0,3%). Cu un nivel de +1,6%, România figurează cu o valoare onorabilă şi mai mult decât dublă faţă de cea precedent (după +0,7% în 2016).
13. Șomajul pe termen lung, ca % din populația activă de 15 – 74 de ani (modificarea pe 3 ani sub 0,5%)
Doar nu singur stat, nu a respectat, la limită, această cerință: Luxemburg (exact 0,5%). România apare pe o poziție relativ bună, cu -0,8%.
14. Șomajul în rândul tinerilor, ca % din populația activă de 15 – 24 de ani (modificarea pe 3 ani sub 2%)
Toate statele membre au reuşit, nu doar să se încadreze în acest criteriu dar să vină cu valori negative, care semnifică reducerea şomajului în rândul tinerilor. România figurează cu un onorabil -5,7% ( de la -3,1% în anul precedent).
Una peste alta, am marcat o performanță bună în 2017 dar cu perspective de înrăutăţire pe viitor, contrar tendinţei generale consemnate în statele membre UE în cele două puncta nevralgice, care pot destabiliza doar ele, întreg eşafodajul economiei româneşti, în pofida poziţiei excelente consemnate de Eurostat.
Slăbiciunile potenţiale sunt deficitul extern şi costul cu forţa de muncă, de fapt legate între ele la nivelul politicii de venituri, crescute prea repede în raport cu evoluţia productivităţii muncii şi debalansat spre zone care nu participă direct la activitatea de producţie. În fine, dar nu în ultimul rând, va trebui să fim atenţi la evoluţia ratei de schimb reală efectivă, respectiv a competitivităţii pe plan internaţional.
