22 august, 2011

Cancelarul german, Angela Merkel, s-a pronunţat, din nou, împotriva emiterii unor obligaţiuni comune ale zonei euro.

Într-un interviu acordat ZDF şi preluat de Bloobmerg, Merkel a argumentat că politicienii nu trebuie să permită pieţelor financiare să dicteze şi că o astfel de măsură ar submina stabilitatea economică.

Crearea obligaţiunilor comune ale zonei euro ar necesita modificări ale Tratatului Uniunii Europene care ar avea nevoie de câţiva ani pentru a fi implementate şi ar putea încălca constituţia Germaniei, a mai spus Merkel, potrivit surselor citate, preluate de Mediafax.


Cancelarul german a admis, însă, că o astfel de măsură ar putea fi adoptată „în viitorul îndepărtat”, dar „nu reprezintă un răspuns în prezent”.

„În acest moment ne aflăm într-o criză dramatică, iar obligaţiunile euro sunt exact răspunsul greşit. Ne-ar conduce către o uniune a datoriilor, nu o uniune a stabilităţii. Fiecare ţară trebuie să ia propriile măsuri pentru a-şi reduce datoriile”, a declarat Merkel, potrivit surselor citate.

Pieţele financiare cer tot mai mult liderilor europeni să creeze obligaţiuni comune ale zonei euro, în timp ce temerile privind criza datoriilor de stat şi încetinirea economiei globale trag în jos de la începutul lunii august acţiunile din Europa şi din întreaga lume.

Merkel se opune vehement acestei propuneri, alături de Franţa şi, mai nou, de preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy.


Pe de altă parte, Comisia Europeană a anunţat că ar putea prezenta în curând un proiect legislativ privind introducerea obligaţiunilor comune ale celor 17 state din zona euro.

Preşedintele Consiliului European, Van Rompuy, a declarat, la un post belgian de televiziune, că zona euro nu poate lua în calcul înlocuirea pieţelor naţionale de obligaţiuni de stat cu titluri colective ale uniunii monetare până nu reuşeşte să atingă o convergenţă reală a politicii fiscale.

„Nu există suficientă convergenţă bugetară (…) Putem avea euroobligaţiuni când vom avea convergenţă fiscală reală, când toată lumea şi-a echilibrat bugetele sau mai are puţin până reuşeşte să facă asta”, a arătat belgianul, potrivit Wall Street Journal.

Oficialul a adăugat că zona euro trebuie să înveţe din greşeala făcută la crearea monedei euro, când coordonarea de politică monetară între state nu a fost suficientă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: