duminică

19 mai, 2024

15 februarie, 2022

Podgorie in Franta

Federaţia exportatorilor francezi de vinuri şi băuturi spirtoase (FEVS) anunță exporturi record de vin şi băuturi spirtoase anul trecut, în valoare de 15,5 miliarde de euro, cu 28% mai mult decât în 2020, scrie Reuters citată de Agerpres.

Rezultatele vin în urma eliminării tarifelor americane vamale suplimentare impuse vinului şi băuturilor spirtoase din Franţa şi a redresării economiei după pandemia de Covid-19.

Exporturile de vin şi băuturi spirtoase, a doua mare categorie de export pentru Franţa după industria aerospaţială, au crescut şi în volum, ajungând la 203 milioane de lăzi cu 12 sticle, un avans de 11% faţă de 2020 şi de 4% comparativ cu 2019.


Livrările către SUA – cea mai mare piaţă externă pentru vinul şi băuturile spirtoase din Franţa – au urcat cu 34% anul trecut, la 4,1 miliarde de euro, după ce în martie au fost suspendate sancţiunile, a precizat FEVS. Comparativ cu 2019, exporturile către piaţa americană au urcat cu 10%.

Preşedintele FEVS, Cesar Giron, avertizează însă că exporturile franceze de vin şi băuturi spirtoase în 2022 şi în 2023 ar putea fi afectate de producţia mai scăzută de anul trecut, când majoritatea viilor au fost devastate de îngheţ și mucegai..

Anul trecut, producţia totală de vin a scăzut cu 23%, în condiţiile în care în celebra regiune Beaujolais s-a recoltat doar jumătate din volumul mediu, iar în zona Bordeaux producţia a scăzut cu un sfert.

Producătorii francezi de şampanie au înregistrat anul trecut un nou record istoric de vânzări, depăşind precedentul record stabilit în 2019, pe măsură ce relansarea restricţiilor introduse în contextul pandemiei a dus la creşterea explozivă a exporturilor, în special în SUA.

Uniunea Producătorilor de Şampanie (UMC) a anunţat că în 2021 vânzările au urcat la nivelul record de 5,7 miliarde de euro, cu 14% peste precedentul record de 5 miliarde de euro stabilit înaintea pandemiei.


Preşedintele UMC, Jean-Marie Barillere, a subliniat că vânzările au fost stimulate de faptul că băutul şampaniei acasă este mai ieftin decât la restaurant, precum şi de faptul că şampania a putut fi comandată online.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: