cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Fostul președinte Nicolas Sarkozy, condamnat la 3 ani de închisoare, dintre care unul cu executare, pentru fapte de corupție

1 martie, 2021

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy (foto) a fost condamnat luni la un an de închisoare și alți doi ani cu suspendare, pentru fapte de corupție și trafic de influență, scrie Bloomberg, care adaugă că nu este de așteptat ca acesta să ajungă după gratii, chiar dacă va pierde și apelul din acest caz. Conform condamnării, fostul președinte ar trebui să execute un an de închisoare.

“Sarkozy și-a folosit statutul de fost președinte său și de relațiile sale politice și diplomatice pentru a recompensa un magistrat”, a spus judecătoarea Christine Mée, președinte de ședință, în timpul citirii deciziei instanței. Faptele săvârșite de acesta, a continuat judecătoarea, impun ”un răspuns penal ferm”.

Parchetul naţional financiar a cerut în decembrie patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare. Aceleași pedepse au fost solicitate și pentru co-acuzaţii săi, fostul înalt magistrat Gilbert Azibert, precum şi pentru Thierry Herzog, cunoscut avocat al lui Sarkozy, cerând pentru acesta din urmă ca pedeapsa să fie însoţită de o interdicţie de practicare a profesiei timp de cinci ani.


Conform rechizitoriului Parchetului Naţional Financiar (PNF), Sarkozy a încercat, ajutat de avocatul Thierry Herzog, să obţină unele informaţii secrete de la un înalt magistrat, Gilbert Azibert, privind o investigaţie care îl viza în Afacerea Bettencourt. În schimbul acestora el i-a promis judecătorului un post la Monaco, pe care în final Azibert nu l-a mai obţinut.

În 2013, Sarkozy a fost achitat în dosarul ”Bettencourt” (în care era acuzat că Liliane Bettencourt, moştenitoarea imperiului de cosmetice L’Oréal, i-ar fi finanţat ilegal campania din 2012) și a sesizat Curtea de Casaţie pentru a obţine anularea confiscării agendelor sale prezidenţiale. Conținutul acestora, se temea fost președinte, putea fi folosit împotriva sa în alte anchete. În timpul procedurii legate de această sesizare, Sarkozy ar fi încercat să obţină respectivele informaţii secrete de la Gilbert Azibert, judecător la Curtea de Casaţie.

Sarkozy nu este singurul președinte al Franței care ajunge în instanță. Fostul șef de stat Jacques Chirac a fost declarat vinovat pentru folosirea ilegală a fondurilor primăriei Parisului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: