Fostul liberal Cristian David a fost condamnat marți la cinci ani de închisoare cu executare și confiscarea sumei de 500.000 de euro, pentru mita primită în calitatea de ministru de Interne (în Guvernul Călin Popescu Tăriceanu).
Decizia nu este definitivă.
La ultimul termen al procesului, avocaţii lui Cristian David au cerut reluarea judecății, așa cum s-a întâmplat și în cazul proceselor în cazul lui Liviu Dragnea şi al lui Călin Popescu Tăriceanu, din cauza pensionării judecătoarei Ana Maria Dascălu, membră a completului care se ocupa de aceste dosare.
Cristian David a fost trimis în judecată de DNA în 2015, alături de Gheorghe Doliu, Valeriu Roger Niţescu – fost şef de cabinet al ministrului David, şi Marian Cristinel Bîgiu – prefect al judeţului Buzău la data comiterii faptei.
În calitate de ministru al Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David a primit în 2007, prin intermediul lui Roger Niţescu, 500.000 de euro de la beneficiarul unor drepturi litigioase asupra unui teren din Buzău.
Suma respectivă ar fi fost pretinsă şi primită de David pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 hectare, aflat în intravilanul municipiului Buzău, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. Cristian David ar fi luat legătura cu Marian Bîgiu, prefect al judeţului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în acest sens.
În schimbul promisiunii de exercitare a influenţei, Valeriu Roger Niţescu, în calitate de şef de cabinet al ministrului de Interne şi Reformei Administrative ar fi pretins şi primit de la aceeaşi persoană 600.000 euro.
Pentru „sprijinul oferit”, cu prilejul unei alte întâlniri, Cristinel Bîgiu ar fi pretins de la denunţător 1.000.000 de euro şi ar fi primit, într-un final, 700.000 de euro. Bîgiu ar fi dispus totodată ca transferul banilor să se realizeze prin intermediul conturilor personale ale inculpatului Doloiu Gheorghe. Acest lucru s-ar fi şi întâmplat după ce Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis titlul de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 15 hectare.
Pentru a masca originea sumelor primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, au fost încheiate mai multe contracte de vânzare – cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate.
Anul acesta fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Cristinel Bîgiu a fost condamnat definitiv într-un alt dosar, la doi ani de închisoare cu executare într-un alt dosar, după ce a recunoscut că a primit 75.000 de euro mită de la fostul director al RA-APPS Georgian Surdu.