22 septembrie, 2020

Banca centrală a Ungariei a decis marți să mențină dobânda-cheie de politică monetară la nivelul de 0,6% pe an, în contextul în care deprecierea accentuată a forintului nu va permite o nouă relaxare monetară, cu toate că economia are nevoie de susținere, apreciază analiștii.

Banca Națională a Ungariei (BNU) se confruntă cu o situație dificilă, în contextul în care economia a înregistrat un declin peste așteptări, de 13,6% din PIB în trimestrul al doilea din 2020 (față de 7% estimarea băncii), iar presiunile inflaționiste se mențin ridicate. Rata inflației de bază a urcat în august la 4,2%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. În același timp, forintul s-a depreciat cu peste 8 procente față de euro în acest an, o evoluție mult mai slabă decât a zlotului polonez sau a coroanei cehești, care au pierdut 4-5 procente în raport cu moneda unică europeană.

”BNU pare să răspundă acestei situații lăsând dobânzile pe termen scurt suficient de sus pentru a stabiliza moneda, dar achiziționând titluri de stat pentru a reduce randamentele pe termen lung și a aplatiza curba. Însă îngrijorările cu privire la cursul de schimb continuă să fie atent urmările de decidenți. Acesta credem că este motivul pentru care BNU a adăugat la începutul acestei luni un nou program de swap-uri valutare listei de instrumente pentru gestionarea crizei”, au comentat analiștii capital Economics.


Banca Națională a Ungaria s-a văzut nevoită să abandoneze estimarea unei creșteri economice în 2020, prognoza de 0,3-2% din PIB fiind amendată cu o contracție de 5,1-6,8% din PIB, în linie cu estimările din piață.

Deprecierea constantă a forintului au determinat BNU să își ajusteze politica privind dobânzile pe termen scurt încă din aprilie. Dobânzi mai mari fac o monedă mai atractivă, dar aduc și riscul intrărilor de capital speculativ. Pe de altă parte, economia Ungariei se confruntă cu probleme ca urmare a crizei sanitare și este stimulată atât prin politica monetară (dobânda-cheie foarte scăzută) cât și prin măsuri fiscale.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: