Pe linia de finanțare dedicate sistemelor informatice pentru servicii de e-guvernare, dezvoltarea cloud computing guvernamental şi a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data au fost semnate contracte cu instituții publice în valoare de 113 milioane euro și alte două proiecte de 19 milioane euro sunt în evaluare, a transmis pentru CursDeGuvernare Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Mai exact este vorba despre componenta 2.3.1. din Axa 2 a Programului Operațional Competitivitate (POC).
Axa 2 are în total 531 milioane euro alocate de Comisia Europeană. Cât privește plățile pe toate proiectele depuse, MCSI a transmis pentru CursDeGuvernare că suma avizată pentru plată de către Organismul Intermediar (OIPSI) este de 88 milioane euro, deci circa 16,5%.
În același timp, conform datelor puse la dispoziție pe portalul Comisiei Europene, până la data de 31 decembrie 2018 au fost declarate eligibile cheltuieli în valoare de circa 77,6 milioane euro, așadar o rată de cheltuieli declarate la Bruxelles de aproximativ 14,5%.
- Câteva dintre aceste proiecte, al căror efect care ar trebui să se simtă prin facilități în relația cu cetățenii, sunt:
- Sistem electronic integrat al ONRC, consolidat și interoperabil destinat asigurării serviciilor de e-guvernare centrate pe evenimente de viață – contract semnat în data de 4 aprilie 2019, în valoare de 189,3 milioane lei (Oficiul Național al Registrului Comerțului)
- Sistem de interoperabilitate tehnologică cu statele membre UE” SITUE , semnat în data de 29.05.2018, în valoare de 9,8 milioane lei (proiect MCSI)
- Sistem informatic intergrat pentru emiterea actelor de stare civilă- SIIEASC, contract semnat în data de 25 iunie 2018, în valoare de 184 milioane lei
- Alte proiecte depuse de ONRC, SRI și Consiliul Concurenței, pe aceeași componentă, însumează 210 milioane lei.
Pe componenta 2.3.3 – „Îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate şi e-cultură – alocarea Uniunii Europene este de 165 milioane euro. Până în prezent, au fost semnate proiecte de 48 milioane euro și se așteaptă depunerea proiectelor strategice” – a transmis MCSI.
Un proiect important depus aici este cel al Agenției de Administrare a Rețelei Neționale de Informatica pentru Educație – „Platformă națională integrată – Wireless Campus” – în valoare de peste 200 milioane lei.
Tot pentru beneficiarii publici, sunt dispăonibile fonduri prin măsura 2.3.2 – „Asigurarea securității cibernetice a sistemelor TIC și a rețelelor informatice”. Apelul de proiecte este deschis în acest moment, până la data de 29 mai.
Ministerul de resort mai precizează că pentru beneficiari privați au fost lansate 2 acțiuni:
Acţiunea 2.1.1 – Îmbunătăţirea infrastructurii în bandă largă
- Alocare – 100 milioane euro fonduri UE
- contracte în valoare de 79.5 milioane euro
- restul sunt în curs de contractare
Acţiunea 2.2.1 – Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere
- 2 apeluri de proiecte cu o alocare totală – 75 milioare euro fonduri UE
- Contracte în valoare de 59.71 milioane euro fonduri UE aferente primului apel de proiecte – s-a apelat la mecanismul supracontractării
- Pentru apelul 2 s-a închis depunerea de proiecte în data de 29.04.2019. S-au înregistrat 223 de proiecte în valoare de 341.7 milioane euro – fonduri UE.
Conform Programului Operațional Competitivitate, alocarea aferentă Axei 2 ”Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă” a fost stabilită la 531,9 milioane euro FEDR (471,8 milioane euro pentru regiuni mai puțin dezvoltate și 60,1 milioane euro pentru regiuni mai rezvoltate, respectiv regiunea București Ilfov).
Sumele pot fi accesate atât de beneficiari privați cât și de beneficiari predefiniți – instituții publice.
MCSI mai transmite că valoarea apelurilor de proiecte lansată pentru ca firmele și instituțiile să realizeze proiecte însumează 95% din alocarea totală a fondurilor europene.