20 decembrie, 2011

Zona euro nu a reuşit încă să strângă cele 200 de miliarde de euro necesare pentru suplimentarea fondurilor FMI. Deoarece Marea Britanie refuză în continuare să contribuie la fondul decis la ultimul summit UE, miniştrii din zona euro au reuşit să angajeze doar 150 de miliarde de euro pentru sporirea capacităţii de intervenţie a Fondului Monetar Internaţional în zona euro.

După o discuţie care a durat trei ore, numai ţările din zona euro şi-au precizat clar contribuţiile – Germania, 41,5 miliarde de euro, Franţa, cu 31,4 miliarde de euro, Spania, cu 14,8 miliarde de euro şi Olanda, cu 13,6 miliarde de euro.

Conform EUObserver, care ia în calcul declaraţii anterioare ale miniştrilor de Finanţe din ţările care nu fac parte din zona euro, Cehia ar putea contribui cu 3,5 miliarde de euro, Danemarca ar putea vărsa 5,5 miliarde de euro, iar Polonia va oferi 6 miliarde de euro. Suedia a refuzat să precizeze suma cu care va contribui la fond, însă presa a afirmat că ar fi vorba despre 11 miliarde de euro.


Nici ţările care beneficiază de asistenţă din partea FMI şi nu fac parte din zona euro – România, Ungaria şi Letonia – , dar nici Bulgaria sau Lituania nu vor contribui la fond.

Marea Britanie a refuzat de la bun început orice contribuţie, promiţând în schimb să sporească participarea la rezervele generale ale FMI.

Liderii UE au decis, la summitul din 9 decembrie, să aloce 200 de miliarde de euro suplimentari pentru FMI, într-un fond special destinat susţinerii ţărilor din zona euro care se confruntă cu dificultăţi.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: