cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

FMI – angajamente: În august începe căutarea managerilor pentru companiile de stat. 7000 de disponibilizări până în septembrie. Inflaţia – peste 5%

1 iulie, 2011

Guvernul României s-a angajat în această săptămână, în faţa Fondului Monetar Internaţional să înceapă în luna august procesul de căutare a unor manageri privaţi pentru companiile de stat mari, cu pierderi, potrivit scrisorii de intenţie şi Memorandumului de înţelegere cu FMI, postat  pe site-ul Fondului.

De asemenea, până la finalul lunii decembrie 2011 managementul privat – care va fi găsit de către o agenţie de recrutare internaţională, independentă – va fi instalat.

”Această căutare de management va începe până la sfârşitul lunii august şi echipele private de management vor fi selectate până la sfârşitul lunii decembrie pentru a lua de birou, cât mai curând din punct de vedere posibil după această dată”, se arată în documentul semnat de ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.


Managerii privaţi vor fi de nivel CEO (Chief Executive Officer) şi CFO (Chief Financial Officer), iar aceştia vor fi angajaţi prin selecţie internaţională numai în cazul companiilor de stat mari, care vor fi determinate ca atare până la finalul lunii iulie.

”Managerilor li se va da suficientă autonomie pentru a funcţiona independent de orice interferenţe exterioare. Membrii consiliilor de administraţie vor fi stabiliţi de către acţionari, iar deciziile lor vor fi controlate de către experţi independenţicare să se asigure de deplina lor calificare şi experienţă în funcţie”, se angajează România în faţa FMI.

Directorilor actuali ai companiilor de stat cu pierderi nu li se vor mai prelungi contractele după ianuarie 2012, 154 de companii fiind monitorizate.

Numirea de management privat este doar o fază către privatizarea totală a companiilor de stat.


De exemplu, în cazul Căilor Ferate şi companiei aeriene TAROM, se precizează că până la finalul lunii ianuarie 2012 se numeşte management privat, însă până la finalul anului 2011 se va fi conturat deja o perspectivă asupra privatizării complete.

De asemenea, peste 7.000 de salariaţi vor fi disponibilizaţi, până la finalul lunii spetembrie 2011, din companii de stat cu pierderi. Cei mai mulţi salariaţi vor pleca de la Căile ferate – circa 5.500, până la finalul lunii iulie.

Guvernul îşi rezervă spaţiu pentru garantarea creditelor destinate proiectului Nabucco

Executivul român îşi limitează plafonul garanţiilor guvernamentale la 14 miliarde de lei, pe durata programului cu FMI, însă plafonul poate urca cu încă 9,6 miliarde de lei pentru garantarea împrumuturilor necesare finanţării proiectului gazoductului Nabucco.

”Emiterea de garanţii guvernamentale generale pentru sectorul non-financiar privat şi întreprinderile publice va fi limitată pe parcursul duratei programului. Acest plafon este stabilit la 14 miliarde RON, dar poate fi ajustat în sus cu până la 9,6 miliarde de lei pentru garanţii de finanţare a proiectului Nabucco. Revizuirea obiectivelor va fi renegociată în timpul misiunilor viitoare, pentru a permite garanţii rezonabile publice în cadrul procesului de privatizare a pachetelor majoritare de la companiile de stat şi pentru securitizarea arieratelor de plată interne”, se arată în anexa la memorandumul tehnic de înţelegere cu FMI.

Inflaţia – peste 5%, creşterea economică – 1,5%

Inflaţia este indcatorul economic care a luat prin suprindere autorităţile române, BNR fiind sceptică privind coborârea inflaţiei sub 5% în acest an.

„Inflaţia este mai mare decât ne-am aşteptat, din cauza majorării preţurilor alimentelor şi energiei. Aceşti factori, la care se adaugă o creştere suplimentară necesară preţurilor administrate, vor menţine inflaţia peste 5% pentru restul anului, făcând improbabilă atingerea ţintei de inflaţie a BNR, la sfârşitul lui 2011”, se arată în scrisoarea de intenţie cu FMI.

Creştere economică prognozată pentru 2011 este de 1,5%, iar în 2012 de 3,75% – 4%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: