România a reușit să obțină randamente bune la emisiunea de eurobonduri de săptămâna trecută, respectiv la o dobândă medie de 2% pentru obligațiunile cu scadență la 12 ani și de circa 3% la cel pe 30 de ani, a declarat, marți, Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.
”O țară care are deficit bugetar trebuie să se împrumute. Ne-am împrumutat pe 12 și 30 de ani. Ne-am împrumutat pe 30 de ani. Partea bună este că la 12 ani, ne-am împrumutat la cel mai redus cost din istorie, de 2%. La 30% de ani ne-am împrumutat cu 1,65 puncte procentuale mai ieftin decât s-a împrumutat guvernul PSD anul trecut. Economiile la buget doar din aceste două emisiuni sunt de 22 de milioane de euro (dobânzi mai mici, n.r.)”, a declarat Florin Cîțu.
Dobânda medie plătit la împrumuturile în euro, cu scadență de 30 de ani, a fost, anul trecut, de 4,65%, potrivit ministrului finanțelor.
Deficitul bugetar de anul trecut s-a ridicat la 4,6% din PIB, peste estimările Guvernului.
Necesarul de finanțare al statului se ridică la 86,9 miliarde de lei în acest an, dintre care circa 40,6 miliarde de lei pentru finanțarea deficitului de 3,6% din PIB, iar diferența pentru refinanțarea împrumuturilor care ajung la scadență, potrivit documentelor oficiale.
”Ținând cont de obiectivul limitării riscului valutar cât și de cel al dezvoltării pieței titlurilor de stat, deficitul bugetar urmează să fie finanțat în proporție de cca 55% de pe piața internă și respectiv 45% de pe piața externă”, se precizează în ”Programul indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2020”.
Astfel, de pe piețele financiare externe se are în vedere atragerea de resurse financiare în sumă totală de circa 6 miliarde euro prin emiterea de euroobligațiuni, operațiuni de răscumpărare anticipata și preschimbare parțiala a unor serii de euroobligațiuni existente, plasamente private, în funcție de evoluțiile, condițiile și oportunitățile oferite de aceste piețe, și prin trageri din împrumuturi contractate de la instituții financiare internaționale.