Cheltuielile de personal ar putea fi majorate cu 0,3% din PIB (circa 1,74 miliarde de lei) în cursul anului 2012, în cazul în care condiţiile economice vor permite acest lucru, ceea ar duce la o creştere a fondului de salarii cu circa 4,35%, potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor Publice citat de Agerpres.
Cheltuielile de personal continuă sensul descendent şi în anul 2012 ajungând la 6,9 % din PIB, cu perspectiva creşterii acestora în cursul anului până la 7,2%, în cazul în care condiţiile economice vor permite acest lucru, faţă de 7,5 % din PIB în anul 2011, se arată în documentul menţionat.
Cheltuielile bugetare estimate pentru anul 2012 sunt prevăzute în sumă de 206,561 miliarde lei, cu o pondere în PIB de 35,6% faţă de 37,8 % în anul 2011. Cheltuielile de investiţii sunt prevăzute să deţină o pondere de 6,5 % în PIB, contribuind astfel la stimularea creşterii economice.
Subvenţiile scad la 0,91 % în PIB faţă de 1,2 % în PIB în anul 2011, ceea ce arată diminuarea intervenţiei statului în economie, menţionează raportul MFP.
Veniturile bugetare sunt estimate la 195,351 miliarde lei, reprezentând o pondere în PIB de 33,7 %, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de anul 2011.