8 august, 2012

Banca Centrală a României a intrat pe o piață dificilă pentru a apăra leul, în urma luptelor politice care au determinat investitorii să retragă fonduri din țară, ceea ce a dus la o devalorizare record a monedei naționale, scrie Financial Times sub semnătura Alice Ross.Traderii pe piața valutară ai Citigroup au estimat că BNR a vândut un sfert de miliarde de euro în încercarea de a revigora un leu aflat în suferință, ajuns la cel mai scăzută cotație față de euro în săptămâna trecută.

Investitorii au părăsit piețele financiare românești în ultimele săptămâni, odată cu încercările primului-ministru Victor Ponta de a-l demite pe președintele Traian Băsescu, pe fondul neliniștilor publice de reducere a cheltuielilor bugetare. Traderii au afirmat că leul a fost pus în fața unor atacuri speculative de către fondurile de hedging în ultimele săptămâni, ceea ce a condus la devalorizarea față de euro, în contrast cu alte valute est-europene.

Fondurile de hedging au fost prinse pe picior greșit de mișcarea produsă luni, care s-a soldat cu o apreciere de peste un procent față de euro și dolar, cea mai mare din ultimul an. Banca Centrală a avertizat în săptămâna anterioară că incertitudinea politică și problemele din zona euro au avut un impact nefavorabil asupra leului.


BNR este binecunoscută pentru intervențiile sale relativ frecvente pe piața valutară prin intermediul băncilor locale, notează FT, considerând, însă, că intervenția de luni a fost mult mai importantă. ”Astăzi, au vrut să arate cine sunt marii jucători, au bătut cu pumnul în masă și au nivelat piața” a declarat Robert Hoodless, trader valutar la Citigroup Londra.

Leul a ieșit în evidență drept valuta cu cea mai slabă performanță între valutele est-europene în ultima perioadă. Forintul maghiar, coroana cehă și zlotul polonez s-au apreciat toate față de euro de la începutul lunii iunie. Valutele est-europene tind să să deprecieze față de euro atunci când moneda unică europeană performează slab în raport cu celelate valute importante pe plan mondial, din cauza îngrijorărilor cauzate de legăturile puternice dintre țările UE.

Valutele din regiune tind să scadă în linie cu alte valute din piețele emergente atunci când apetitul pentru risc scade. Euro a pierdut mai mult de opt procente față de forint și zlot de la începutul lunii iunie. Prin contrast, euro a câștigat aproape patru procente în raport cu leul în același interval, pentru a fi cotat vinerea trecută la 4,65 lei. Luni a scăzut înapoi la 4,56 lei, după o scădere de peste 1,1% ( de fapt 1,6% potrivit cotaților BNR – n.r.).

”Pentru majoritatea valutelor est-europene determinantul principal este Europa. Pentru leu, determinantul primar este dat, pentru moment, de situația internă” a spus Christian Lawrence, analist pe valute străine la Rabobank, apreciind că ”vom vedea mai multe intervenții în acest an”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Sa-i spuna va rog cineva d-lui Robert Hoodless ca de fiecare data cind cineva isi va inchipui ca se poarte juca zglobiu cu moneda nationala a Romaniei, lucrurile se vor aranja in asa fel incit respectivilor li se va da peste mina. Ca sa povesteasca si altora. How come ? I don’t know, it’s a mystery…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Sa-i spuna va rog cineva d-lui Robert Hoodless ca de fiecare data cind cineva isi va inchipui ca se poarte juca zglobiu cu moneda nationala a Romaniei, lucrurile se vor aranja in asa fel incit respectivilor li se va da peste mina. Ca sa povesteasca si altora. How come ? I don’t know, it’s a mystery…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: