Feţele Noii Republici. Şi întoarcerea lui Vasile Blaga

Pentru că, până la urmă, despre „feţe” vorbim.

Astăzi nu mai e niciun secret că mişcarea anunţară acum mai bine de un an de Sebastian Lăzoroiu şi numită „Albă ca Zăpada” (care ar urma să deretice prin căsuţa din codrul politic românesc) s-a închegat sub mişcarea de dreapta numită „Noua Republică”.

Logică OK: un mare număr de alegători tineri, cu mentalitate şi aşteptări de dreapta, s-au trezit după trei ani de guvernare de dreapta foarte dezamăgiţi de prestaţia guvernului PDL. Căci numai de cale liberă nu s-a putut plânge domnul Emil Boc – acolo unde ar fi avut probleme în Parlament a lucrat cu asumarea de răspundere. Aşa încât, ce să facă alegătorul de dreapta, atunci când guvernul invocă criza chiar şi când vreme de 3 ani ignoră banii gratuiţi ai UE? Sau când ratează senin (şi fără să plătească nimeni pentru asta) până şi vânzarea binefacerilor subdezvoltării – certificatele de emisii de carbon? Sau când nu are alte soluţii anticriză decât tăierile de la toate bugetele – fără politici publice, fără proiect, fără strategie, fără viziune? Sau care trece – şi se laudă cu asta – la capitolul investiţii sălile de sport din sate şi entuziastele pietruiri de drumuri în comunele primarilor coaliţiei?

În faţa unui atare guvern, alegătorul de dreapta ascultă răbdător clişeele prost rostite de miniştri şi vioi răspândite de propagandişti, înjură o vreme, după care pleacă să facă pluta în piaţa politică. Şi aşteaptă să-l pescuiască cineva, sau pur şi simplu nu mai aşteaptă nimic.

Noua Republică are tocmai menirea asta: să-l agaţe pe alegătorul de dreapta înapoi, să-i reaprindă speranţa că până la urmă vechea clasă politică poate fi înlăturată, să-i reaprindă furiile faţă de corupţia care iubeşte în egală măsură (ca orice părinte nepărtinitor) orice partid, şi să-l reseteze pe vot.

Nimic rău în toate astea – unde nu dă Dumnezeu asemenea mişcări pe tot eşichierul politic – pentru că asta înseamnă judecată, spirit critic şi, mai ales, respingerea oricărei resemnări.

Acesta a fost actul 1. Actul 2:

Domnul Vasile Blaga este pus de partid în fruntea Senatului, iar PDL intră, astfel, în anul electoral, cu taberele reunite şi mobilizate în jurul aceluiaşi interes. Dar reîntoarcerea sa e mai mult decât atât.

Vasile Blaga este cotat în PDL, pentru canalele sale deschise cu inamicii neîmpăcaţi ai partidului, ceea ce era, pe vremuri, Viorel Hrebenciuc pentru PSD. În plus, el nu se întoarce cu mâna goală: domnii Berceanu, Videanu şi întreg grupul care a aşteptat cu răbdare tocmai acest moment, sunt gata să se facă utili şi să se alăture Elenei Udrea (această mironmitrea a PDL), pentru campaniile din 2012. Cineva le-a dat, tuturor, voie. Cineva care s-a gândit şi la cine trebuie să ungă şi să dea cheie maşinăriei electorale a PDL, dar şi la cine va trebui să discute şi să negocieze ruperea USL şi invitarea PSD sau PNL la guvernare, în cazul, cel mai probabil, că PDL nu va ieşi pe primul loc. (Speranţa PDL nu-i tocmai deşartă – domnii Ponta, Antonescu şi, mai ales, 4 ani de înfometată opoziţie pentru „baroni” vor da şi ei o mână de ajutor.)

Aşadar, „vechea” politică se întoarce, greii „pragmatici” îşi scutură armele de praf şi-şi reglează tirul. Şi umblă vorba că, odată atins dezideratul electoral (adică rămânerea la guvernare), nu se vor da chiar toţi la o parte ca să facă loc „clasei politice reformate”. Iar toate astea se petrec în vreme ce o mişcare de tipul Noii Republici se dă pe net, se asigură că membrii ei îşi dau unii altora dreptate şi reformulează la infinit aceleaşi principii.

Şi acum ne întoarcem la „feţe”. Unde sunt?

Unde sunt, în toată această poveste despre o nouă clasă politică experţii, antreprenorii de anvergură din business-ul real (nu cel cu contracte de la partid sau primărie) – fiecare purtând în spate un lucru construit de la zero, o realizare de excepţie, o competenţă punctuală certificată, un brand? Unde sunt personajele poveştilor de succes din economie – cei care chiar ştiu câte parale face guvernarea de dreapta românească, care vorbesc în cunoştinţă de cauză pe domeniul lor şi-s capabili la orice oră să schiţeze un set de priorităţi şi o listă de soluţii concrete? Şi pe care lumea să ştie de unde să-i ia după notorietatea profesională, nu după certurile de la televizor cu doamna Olguţa Vasilescu. Or, astfel de oameni chiar există, n-au plecat chiar toţi. Scurt spus: Cine scrie PROIECTUL?

Desigur, logica spune că „trebuie să câştige ai noştri – doar n-o să se întoarcă Năstase”. Dar fără o garnitură de oameni independenţi şi bine înfipţi pe picioare, de feţe serioase, în ochii cărora să citeşti competenţa şi buna credinţă (care vorbesc puţin tocmai pentru că performanţa vorbeşte în numele lor), orice astfel de mişcare politică rămâne doar la stadiul de metaforă cum a lansat-o Sebastian Lăzăroiu.

În primul rând, pentru că ar fi ineficientă: nu se poate adresa celor care caută o soluţie, ci adună oameni care oricum sunt nişte căuzaşi. În al doilea rând, în eventualitatea că PDL va rămâne – într-un chip sau altul – la guvernare, dacă Mişcarea are norocul să fie invitată la recepţia de victorie a dreptei, sunt multe şanse să fie înghiţită odată cu primul aperitiv. Şi nu cumva, într-un atare caz, NR să-i fie chiar recunoscătoare „vechii politici” pentru asta.

Un exemplu: dacă perii internetul şi urmăreşti care (de la dreapta) ce a scris despre Vasile Blaga în toiul luptelor din PDL şi al discursurilor despre reforma clasei politice, rămâi puţin mirat. De unde acum atâta tăcere, când în urmă cu câteva luni până şi cei mai habotnici social-liberali vedeau în tripleta BVB capul tuturor răutăţilor din partid?

Inconsecvenţă? Nu. Adică, de fapt, da.

Nu, pentru că aşa e politica de la Adam încoace, fie ea veche sau nouă. Da, inconsecvenţă, pentru că nici nu ştii cum să-i zici: pragmatism idealist, sau idealism pragmatic.