Cu ce am putea începe decât cu începutul:
o fotografie comparativă, prin sticla aburită a istoriei – pentru a scana diferențele.
Și, odată cu diferențele, așteptările și lista de ”to do” a poporului român: a însuși poporului care-și alege și-și trimite la butoane reprezentanții:
Lapidar, direct, alb, sec: ăștia au fost, ăștia sunt. Cu ăia am defilat, cu ăștia defilăm.
Nu e o abordare insidioasă. Avem dreptul să aruncăm o privire de sus la mecanismele decizionale care ne influențează viețile. Și nu le putem înțelege și influența decât evaluând oamenii pe care – direct sau indirect – îi trimitem să mânuiască aceste mecanisme.
În anul Centenarului, punem față în față două garnituri de politicieni.
Membri ai guvernelor din 1918 – Anul Marii Uniri. Și omologii lor din guvernele anului 2018.
Două mențiuni:
Prima: – am ales doar ministerele-cheie, socotindu-le relevante pentru butoanele strategice ale deciziei.
A doua: patru guverne a avut România în anul 1918 – combinațiile și înțelegerile între partidele politice au urmărit poziționarea variată față de o Europă în care se dezintegrau imperii și se reconfigurau hărțile.
Două guverne a avut România în 2018 – căci actualul guvern și-a început mandatul în 29 ianuarie.
Privind la capitalul uman care administrează decizia, viziunea și direcția, să reflectăm în paralel și la ce a însemnat, atât în urmă cu fix 100 de ani, cât și acum, accesul la educație, informație și competență.
Să nu intrăm în detaliile istorice: dar să medităm puțin la anvergura acestui capital uman.
Important:
Articolul de față de doar un fragment din subiectul de reflecție propus de nou apăruta (numai în print) revistă CRONICILE Curs de guvernare – o publicație produsă de cursdeguvernare.ro, dar diferită din pounct de vedere al conținutului:
Ce sunt CRONICILE – aici – Link.
Cum pot fi cumpărate sau cum se poate face abonament la CRONICILE – AICI – LINK.
*
Așadar, ECCE Homines:
Premier în anul 1918:
Ion I.C. Brătianu
Premierul la data de 1 Decembrie 2018.
Liceul „Sf. Sava” din București, apoi diplomă de inginer în Poduri și Șosele – obținută în 1893 la Paris și apoi inginer specialist la CFR în subordinea lui Anghel Saligny.
Împreună cu tatăl, unchiul și frații, a format marea familie de politicieni a Brătienilor. A fost însă, de departe, cel mai influent și prezent la decizie în cele mai dificile momente politice.
La data Marii Uniri, era premier (Președinte al Consiliului de Miniștri) pentru a treia oară, după ce mai ocupase, de mai multe ori, Externele, Internele și Apărarea.
Premier și în momentul intrării României în Război – și considerat artizanul intrării de partea Antantei, în condițiile în care regele era neamț.
Toate negocierile din 1918 și 1919 privitoare la Unire și reconfigurarea noilor hărți europene pentru România au trecut pe la el.
Președinte al partidului (PNL) din 1909 până la moarte, în 1927.
După Unire, a mai fost de două ori premier – în anii refacerii țării după război, ai reformei agrare, ai elaborării noii Constituții.
*
Premier în 2018:
Vasilica Viorica Dăncilă
Liceul Energetic Ploiești, apoi Institutul de Petrol și Gaze Ploiești (1983-1988). În 2004-2006, un Master la SNSPA.
1989-1997 – profesoară la Liceul Industrial Videle – Teleorman. Angajată la Compania Națională a Petrolului (cumpărată apoi de OMV Petrom) până în 2009.
Președinta organizației de femei a PSD – Videle (2000-2003), consilier local Videle, consilier județean Teleorman (2008-2009).
Eurodeputat PSD (2008-2018). În 29 ianuarie 2018 devine premier – prima femeie din istoria României care ocupă această funcție.
***************************************************************
Ministerul Instrucțiunii Publice în 1918:
Petru Poni
Părintele chimiei românești – un om practic și pragmatic. Chimist, fizician, om politic, pedagog, fondator al Școlii românești de chimie, membru titular și apoi președinte al Academiei.
Bursier la Paris și Sorbona. Întors în țară, ajunge profesor la Universitatea din Iași, unde înființează primul laborator de chimie și apoi Catedra de chimie organică.
Publică primele manuale de chimie și fizică în limba română.
Pionier în studiul chimic al petrolului – pentru care deschide un curs la universitate.
Decorat în 1903 de către împăratul Franz Joseph cu Marea Cruce a Ordinului „Franz Joseph”.
A fost primar al Iașiului de două ori.
În octombrie 1918 devine pentru a treia oară ministru al Instrucțiunii Publice – echivalentul de azi al Ministerului Educației.
*
Ministerul Educației și Cercetării 2018:
Liviu Marian Pop
Ministru al Educației pentru a doua oară, părăsește portofoliul în 29 ianuarie 2018, odată cu instalarea Guvernului Dăncilă.
Licență în matematică în 1996 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În 1996-2007 – profesor de matematică la școlile generale din Rușcova și Vișeu de Sus, precum și la colegii din Vișeu de Sus și Baia Mare.
Cursuri postuniversitare numeroase – de la Casa Corpului didactic până la Universitatea de Nord din Baia Mare și la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad.
Activist sindical din anul 2008, până la funcția de secretar general al FSLI, fapt care i-a asigurat ascensiunea politică.
Ministru interimar al Educației între mai și iulie 2012 – funcție din care a desființat două comisii de evaluare a doctoratelor și de combatere a plagiatelor, chiar în momentele în care acestea deliberau asupra tezei de doctorat a fostului premier Victor Ponta.
Artizanul revenirii la manualul unic în sistemul de educație românesc.
***************************************************************
Ministerul Lucrărilor Publice 1918:
Anghel Saligny
Inginer, inventator, constructor, dezvoltator în adevăratul sens, cu proiecte care au repus România pe hărți.
Studiile, la Universitatea din Berlin, apoi la Școala Tehnică Superioară din Charlottenburg.
Întors în țară, lucrează ca inginer – mari poduri, căi ferate, docuri și silozuri, de la un capăt la altul al României. Inclusiv lucrările de amenajare a Portului Constanța sunt opera lui inginerească. Celebru este podul de la Cernavodă, pentru care a inventat soluții și le-a aplicat direct, netestate. Inovează și găsește soluții tehnice aplicate apoi pe plan mondial.
Profesor, pedagog, academician, și-a petrecut viața „pe teren”, în mijlocul șantierelor și proiectelor de anvergură.
În octombrie 1918 intră în guvernul Coandă ca ministru al Lucrărilor Publice, după experiența precedentă din administrație privind marile investiții, fiind preluat de Cabinetul Brătianu o lună mai târziu.
*
Ministerul Dezvoltării și Amenajării Teritoriului 2018:
Paul Stănescu
Absolvent al Facultății de Agronomie din Craiova în 1981, apoi director la Fabrica de Conserve Caracal.
Revoluția îl găsește director al IAS în comuna Studina, județul Olt. Lucrează apoi ca director al Agromec Vișina – Olt, până în 2008.
La alegerile locale din 2008, devine președinte al Consiliului Județean pentru două mandate.
În anul 2016 ajunge senator, în timp ce fratele său, Alexandru Stănescu, obține cel de-al doilea mandat de deputat și președinția Comisiei de agricultură de la Cameră.
În octombrie 2017, odată cu demisia doamnei Shevil Shaidehh, ajunge ministru al Dezvoltării și vicepremier.
**********************************************************************
Ministerul Industriei și Comerțului 1918:
Constantin I. Istrati
Doctor în chimie la Paris, chimist, medic (colaborator al lui Carol Davila) și doctor în medicină, membru titular al Academiei.
În calitate de chimist, s-a aplecat asupra studierii resurselor subsolului României.
Invenție premiată la Expoziția Internațională de la Paris – 1889.
Membru în mai multe societăți științifice internaționale, alături de cele pe care le-a înființat el însuși în România.
Nu i-a lipsit spiritul practic: a fost numit comisar general al lucrărilor pentru Parcul „Carol I”, inaugurat în 1906.
Înainte de a fi numit ministru al Industriei în al doilea Cabinet Brătianu, a mai fost numit ministru al lucrărilor publice în două rânduri: în 1900 și în 1904.
Mare colecționar de documente vechi referitoare la istoria României.
S-a îmbolnăvit grav cu câteva luni înainte ca al doilea guvern Brătianu să pice (ianuarie 1918) și s-a retras. A murit în același an la Paris.
*
Ministerul Economiei 2018:
Dănuț Andrușcă
Licență în economie la Facultatea de Științe Economice din Iași, în 2001. CV-ul oficial, de la Camera Deputaților și de la guvern, nu conține și anul absolvirii liceului: 1988.
În cei 13 ani dintre liceu și facultate a fost, după Revoluție, director la două firme – una în comuna Vânători – Neamț și alta în Tg. Neamț.
Reprezentant al organizației PSD Neamț în toate guvernele sau administrațiile centrale cărora șefii săi locali le-au fost loiali:
de la SRL-ul său din Tg. Neamț ajunge, în 2013 (an în care compania sa intra pentru prima dată pe pierdere) direct în funcția de administrator special la strategica Regie Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN). Timp de un an, este consilier personal al unui secretar de stat de la Economie, după care e numit din nou administrator special la o altă companie strategică: Cuprumin.
Candidează și ajunge deputat la alegerile din 2016.
E numit ministru în Guvernul Dăncilă după vizita liderului PSD Liviu Dragnea la Piatra Neamț, unde a obținut sprijinul organizației locale pentru reașezările de forțe din partid.
*******************************************************************
Important:
Alți miniștri ai portofoliilor strategice ale guvernelor 1918 – 2018 – pot fi analizați în CRONICILE Curs de guvernare – LINK.
Aici, continuăm cu explicații științifice privind nivelul la care am ajuns, precum.i cu căutarea unui răspuns la întrebarea: Oare am ajuns la fundul prăpastiei, astfel încât să o putem lua înapoi, în sus?
Așadar:
De ce falanga ministeriabililor români ai acestui moment arată atât de prost?
Chiar dacă mulți intuiesc răspunsul, există posibilitatea ca nici măcar ei să nu aibă idee cât de prost stăm la capitolul ”capital uman al leadeshipului și managementului politic”.
CRONICILE Curs de guvernare (Sumarul – AICI-LINK) continuă cu un alt articol analiza cauzelor care ne-au adus aici, cu acești oameni ieșiți parcă din altă paradigmă decât cea de la care așteptăm viitorul României:
Lucrarea de doctorat a dnei. Ioana Muntean analizează, de-a lungul a 3 legislaturi, studiile, competențele profesionale și adecvarea la legislația în care iau decizii, ale parlamentarilor:
potrivit Legii Educației din 2011, există 3 categorii de universități în România (Universități de cercetare avansată și educație / Universități de Educație și cercetare științifică / Universități de educație – aici e ”la snop” – sunt universitățile de genul Țăndărei, Turnu-Severin, ”Dolhasca” etc.. ).
Ei: câși din parlamentarii cu studii superioare au diplome la Universitățile de categoria întâi – raportat cu media națională?
Cei care speră ca măcar jumătate, să se mai gândească. Situația stă halucinant de jos – parlamentarii sunt mult sub media națională a universităților ”adevărate”.
Cât de ”mult sub” – cu cifre, date și tot tacâmul, în articolul ”În căutarea omului de stat”, din CRONICILE Curs de guvernare – Un LINK-AICI.
Dar până și asta e o consecință:
Vasile Dâncu scrie un text (tot în CRONICILE…) în cheie sociologică a manierei în care partidele au ajuns să-și recruteze elitele. Sau, ”elitele”:
10 lumânări la agonia leadeshipului și managementului politic
Dacă rămânem în paradigma comparației cu anul 1918 (avem acest drept, merităm conducători buni!), cum a ajuns dna. Viorica Vasilica Dăncilă pe scaunul lui Brătianu, iar dna. Carmen Dan pe scaunul lui Marghiloman – putem articula cel puțin 10 anomalii care ne duc mai jos decât am fi putut spera în acești ani ai educației, informării și competenței.
Acestea sunt cele ”10 lumânări”, care ne luminează lectura (și meditația) asupra nivelului jenant de competență, viziune și putere reală care stau azi la baza selecției OMULUI DE STAT din România: într-un punct de răscruce al politicii europene și internaționale.
***
”Istoria vremii tale, scrisă în timp real pentru oamenii inteligenți și implicați”:
acesta e logoul, sloganul, motto-ul CRONICILOR Curs de guvernare (LINK la sumar – AICI) – publicația exclusiv print, care radiografiază, pentru 25 de ani, pașii României către media europeană de dezvoltare.
În căutarea viziunii, în căutarea „hărții”, a ritmului pașilor, a oamenilor potriviți pentru România unei încă o generație, care să pună capăt ”tranziției” și care, în deplină cunoștință de cauză, să ducă țara la ”nivelul următor”.
Instrumentul de monitorizare a unui atare demers – ”CRONICILE Curs de guvernare”.
Urmărește-ne pe Google News
