USR-PLUS va propune coaliției de guvernare o modificare de structură la cartea de identitate, astfel încât aceasta să nu mai conțină adresa de domiciliu a posesorului, aspect care ar genera „o participare la vot mult mai flexibilă și mult mai firească”, a anunțat marți copreședintele partidului Dan Barna.
Dacă ar fi adoptată în Coaliție, propunerea USR PLUS ar forța statul să rezolve rapid problema interoperabilității bazelor de date, astfel încât domiciliul să poată fi certificat din altă sursă decât cartea de identitate.
Cărțile de identitate emise în majoritatea statelor europene nu conțin adresa posesorului, doar un cod numeric personal, numele și premumele, data, locul nașterii și semnătura.
Votul la alegerile locale poate fi exprimat în România doar în localitatea de domiciliu, votul la alegerile parlamentare poate fi exprimat, în anumite condiții și în altă localitate.
„Un alt element important pe care-l vom discuta la coaliție și-l vom propune colegilor noștri, este de a nu mai avea, cum este exemplul mai multor state europene, domiciliul pe cartea de identitate, de a desface această legătură cumva artificială în care identitatea omului este condiționată de existența domiciulului pe respectiva carte de identitate”, a spus Dan Barna, marți, în cadrul unei conferințe de presă.
El apreciază că acest lucru ar permite „o participare la vot mult mai flexibilă și mult mai firească”.
Problema votului multiplu a fost rezolvată în România după introducerea în secțiile de vot a tabletelor care introduc în timp real cartea de identitate a celui care votează într-un sistem centralizat.
Potrivit angajamentelor guvernamentale, Ministerul de Interne urmează ca, începând cu luna august, să înceapă emiterea de cărți electronice de identitate. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în august 2020 legea privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, prin care sunt introduse CI-urile cu cip.