Banii europeni folosiţi de cei care au făcut proiecte prin Programul Operaţional Regional au dus la crearea de locuri de muncă, servicii sociale mai bune, dotări mai bune în şcoli şi o dezvoltare a turismului, arată evaluarea POR făcută de Ministerul Dezvoltării, care gestionează programul.
Potrivit unui document al ministerului transmis luni presei, a fost analizat impactul fondurilor europene în cinci domenii, în perioada aprilie 2014 – martie 2015.
POR 2007-2013 se apropie de final, ultimele proiecte aflate în implementare trebuie încheiate până la sfârşitul anului 2015.
Analiza efectelor utilizării banilor europeni a ajuns la următoarele concluzii:
- Regio a contribuit într-o măsură semnificativă la creşterea calităţii vieţii în oraşele care au beneficiat de fonduri prin acest program, iar centrele urbane au devenit mai atractive pentru persoanele active şi pentru mediul de afaceri.
- Infrastructurile de servicii sociale finanţate prin Regio au fost de mai bună calitate, au avut utilizatori mai mulţi şi mai mulţumiţi decât cele care nu au atras o astfel de finanţare.
- Atragerea de fonduri Regio a dus la îmbunătăţirea infrastructurii şi dotării unităţilor din învăţământ beneficiare, contribuind astfel la creşterea ratei de participare şcolară.
- Pentru microîntreprinderi, impactul Regio se traduce în locuri de muncă nou create, performanţe mai bune şi de durata şi creşterea capacităţii antreprenoriale (capacitate crescută de organizare, de exploatare a oportunităţilor de piaţă, de diversificare şi reorientare a activităţii).
- În domeniul turism, fondurile Regio 2007-2013 au contribuit la creasterea spaţiilor de cazare, a numărului de turişti, a gradului de ocupare şi a cifrei de afaceri – în unităţile beneficiare faţă de unităţile care nu au implementat proiecte Regio.
În oraşele care au utilizat fondurile europene, studiul de evaluare a constatat că numărul mediu al persoanelor angajate este mai mare cu 8,31%, iar rata șomajului este mai mică cu 0,89%, comparativ cu orașele non-beneficiare.
Localităţile urbane care au derulat proiecte Regio au devenit mai atractive pentru forța de muncă activă și pentru investiții. În plus, au atras mai mulți imigranți. Rata născuților vii este mai mare cu 5,5% iar rata imigrației este dublă, diferența dintre beneficiari și non-beneficiari fiind de 120,72%.
În domeniul serviciilor sociale, instituţiile care au beneficiat de fonduri europene au avut mai mutle solicitări decât cele care nu au beneficiat de fonduri, iar numărul angajaţilor cu normă întreagă în astfel de instituţii a crescut.
Calitatea serviciilor oferite în centrele sociale a crescut – prin furnizarea unor servicii noi sau îmbunătățite, creșterea numărului de utilizatori, îmbunătățirea dotărilor și achiziționarea de echipamente moderne.
În centrele de zi şi de îngrijire paliativă, reabilitate şi cu noi dotări, li s-a asigurat persoanelor vârstnice, pacienților cu boli în stadiu terminal și copiilor şi adulților cu dizabilități severe li s-au oferit servicii mai bune şi cazare al standarde europene.
În privinţa infrastructurii educaţionale, gradul de dotare cu logistică în școlile generale care au beneficiat de finanțare din fonduri europene este cu 5,6% mai mare decât în celelalte şcoli. Ele au fost dotate cu laboratoare moderne de limbi străine, științe și informatică, centre de artă sau facilități pentru practicarea sporturilor.
Utilizarea fondurilor europene au avut efecte şi în mediul de business. Microîntreprinderile care au beneficiat de ele și-au mărit personalul, în medie, cu 3 angajați, faţă de cele care nu a avut finanţare.
În plus, beneficiarii din proiectele europene au căpătat şi un mod de a acţiona în business: au o capacitate crescută de a exploata oportunităţile de piaţă, de a se orienta strategic, de a trece de la comercializare la producție, de a furniza noi servicii și de a se reorienta, schimbând domeniul de activitate.
Antreprenorii beneficiari au făcut modificări substanțiale ale produselor și serviciilor, care au dus la apariția de noi branduri, noi produse, noi oportunități de piață. Creşterea capacităţii antreprenoriale a beneficiarilor este unul dintre câştigurile accesării de fonduri europene.
Simpla solicitare a unui plan de afaceri, necesar pentru depunerea proiectului, a stimulat o reorganizare generală a activităţilor microîntreprinderilor şi a asigurat resursele financiare adecvate pentru a finanţa investiţiile.
Domeniul turismului este unul dintre câştigătorii în urma POR. A crescut numărul camerelor și al locurilor de cazare nou create: cu 28,25 camere nou create/beneficiar IMM și cu 50,42 locuri de cazare per beneficiar IMM nou create, prin comparație cu unități din turism similare care nu au beneficiat de fonduri europene.
Numărul de angajaţi al ficărui beneficiar IMM a crescut cu 12.40 în medie, în timp ce cifra de afaceri totală a crescut cu 1.122.536 lei. Din ea, cifra de afgaceri din turism a crescut cu 933.995 lei.