6 martie, 2017

Capitolul ”protecție socială” a fost, în 2015, cea mai importantă componentă a cheltuielilor guvernamentale generale în statele membre UE, pentru care acestea au alocat în medie, potrivit Eurostat, echivalentul a 19,2% din PIB-ul UE 28.

La nivel european, din punct de vedere al alocărilor, următoarele categorii de cheltuieli principale sunt cele cu sănătatea (7,2% din PIB- ul UE28), cu serviciile publice generale (6,2%), cu educația (4,9%) și cu afaceri economice (4,3%).

Datele Eurostat arată deosebiri semnificative ale modului în care statele membre finanțează diversele componente ale cheltuielilor guvernamentale.


Față de media europenă, România a alocat mai mulți bani capitolelor:

  • Ordine publică și siguranță – 2,3% din PIB față de media UE de 1,8% din PIB
  • Afaceri economice – 5,3% din PIB față de 4,3% din PIB
  • Mediu- 1% din PIB față de 0,8% din PIB
  • Locuire și facilități pentru comunitate- 1,4% din PIB față de 0,6% din PIB
  • Cultură și culte- 1,2% din PIB față de 1%

La polul opus, România a finanțat în 2015 mai puțin decât media UE următoarele domenii:

  • Apărare- 1% din PIB față de 1,4% din PIB
  • Sănătate- 4,2%din PIB față de 7,2% din PIB
  • Educație- 3,1% din PIB față de 4,9% din PIB
  • Protecție socială- 11,5% din PIB față de 19,2% din PIB
Cum arată media cheltuielilor guvernamentale în UE 28

Protecție socială: cel mai mult în Finlanda, cel mai puțin în Irlanda

Protecția socială a contat cel mai mult în coșul de cheltuieli guvernamentale în toate statele membre UE în 2015. Procentul alocărilor pentru acest capitol variază de la 25,6% din PIB în Finlanda, la 9,6% în Irlanda.

8 state membre- Finlanda, Franța, Danemarca, Austria, Italia, Suedia, Grecia și Belgia- alocă peste 20% din PIB protecției sociale, în timp ce Iralnda, statele baltice, România, Cipru, Cehia și Malta cheltuie fiecare mai puțin de 13% din PIB.

Diferențe majore în UE la cheltuielile cu educația și sănătate


Prima diferență semnificativă la nivelul UE 28 o reprezintă procentul alocat din PIB pentru cheltuieli guvernamentale generale: cel mai mult alocă Franța: 57% din PIB, media Zonei Euro este de 48,5% din PIB, media UE 28 este de 47,2% din PIB, cel mai puțin alocă Irlanda: 29,4% din PIB

Cu alocări de peste 8% din PIB în 2015, Danemarca, Franța, Olanda și Austria acordă un interes special sănătății cetățenilor lor.

Cele mai mari cheltuieli guvernamentale pentru sectorul serviciilor publice în 2015 au fost consemnate de Cipru– 10,2% din PIB- și Grecia– 9,9% din PIB.

Danemarca– 7% din PIB, Suedia– 6,5% din PIB și Belgia– 6,4% din PIB au avut în 2015 cele mai mari alocări pentru educație.

Cele mai mari cheltuieli cu afaceri economice sunt înregistrate în Grecia– 8,9% din PIB și Ungaria– n8,6% din PIB.

În 2015, cele mai mari alocări bugetare pentru apărare au fost înregistrate de Grecia– 2,7% din PIB, Marea Britanie– 2,1% din PIB.

Cele mai mari cheltuieli cu ordinea publică și securitatea sunt în Bulgaria- 2,8% din PIB., cu protecția mediului sunt în Malta– 2% din PIB, cu cultura și cultele în Ungaria– 2,1% din PIB.

Sursa Eurostat. Click pentru mărire
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: