Catherine De Bolle (foto), directorul Europol, a declarat că, în urmă introducerii tehnologiei 5G, agențiile europene din domeniul aplicării legii vor pierde capacitatea de a intercepta comunicațiile efectuate de infractori cu ajutorul dispozitivelor mobile, informează agenția de știri Reuters.
Directorul Europol a îndemnat liderii UE să ofere puteri sporite pentru combaterea infractorilor ce utilizează mijloace tehnologice, afirmând că statele membre nu au momentan la dispoziție tehnologia și reglementările necesare pentru acoperi golurile ce vor apărea în momentul în care rețelele 4G vor deveni depășite.
„Este una din cele mai importante instrumente de investigație a ofițerilor de poliție și serviciilor, așa că avem nevoie de acest lucru și în viitor”, a declarat Catherine De Bolle, oferind drept exemplu cazul localizării unui copil răpit.
Autoritățile europene de poliție au în acest moment instrumente ce le permit să asculte și să urmărească infractorii prin intermediul mijloacelor de comunicare mobilă care folosesc tehnologia 4G, însă „nu le putem folosi și în cazul rețelei 5G”, a adăugat directorul Europol.
De Bolle a mai afirmat că agențiile europene din domeniul aplicării legii au fost prea târziu implicate în discuțiile privind tranziția spre tehnologia 5G.
„Cel mai mare risc constă în faptul că nu suntem suficient de conștienți la nivel tehnologic (…) Trebuie să înțelegem ce se petrece și trebuie să încercăm să oferim răspunsuri”, a mai spus ea.