sâmbătă

20 aprilie, 2024

6 decembrie, 2017

Eurodeputatul Bela Kovacs, membru al partidului naţionalist de opoziţie Jobbik, a fost pus sub acuzaret de spionarea instituţiilor Uniunii Europene în interesul Rusiei, au anunţat miercuri autoritățile maghiare, scrie Reuters.

Dosarul a fost deschis în 2014, când autorităţile maghiare au şi depus o cerere pentru ridicarea imunităţii politicianului.

„Acest demers a fost urmat de anunţarea unei suspiciuni rezonabile potrivit căreia parlamentarul a fost implicat în activităţi de spionaj în favoarea unui stat străin (Rusia – n. red.), pentru serviciul său secret”, precizează un comunicat al procurorilor din Budapesta care instrumentează cazul.


Bela Kovacs este acuzat de infracţiuni la adresa statului şi a bugetului de stat, precum şi de trădarea încrederii publice.

Politicianul a locuit la Moscova în anii ’80 şi ’90, revenind la Budapesta în 2003. În 2005, s-a înscris în formaţiunea Jobbik, după care s-a întâlnit în mod regulat cu diplomaţi ruşi şi a vizitat Moscova în fiecare lună.

Europarlamentarul neagă acuzațiile și susţine că dosarul împotriva lui se bazează pe o „fantezie”, fiind convins că va fi achitat de judecători.

„Sunt foarte fericit că am ajuns în cele din urmă la acest punct, voi putea să-mi curăţ numele în instanţă şi să pun capăt acestei poveşti”, a spus Kovacs.


„Poveştile care mă descriu ca un spion sunt ciudate. Toate acele dosare roşii şi verzi … fantezia este nemărginită. Sunt aproape sigur că această anchetă are o relevanţă politică. Nu este o coincidenţă faptul că a fost adusă în atenţie înainte de alegeri. Probabil că audierile din instanţă vor fi programate în campania electorală şi vor fi folosite în mod clar pentru a-mi ataca partidul”, a mai spus Kovacs.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: