duminică

28 aprilie, 2024

25 mai, 2012

Cea mai mare economie din Europa se confruntă cu probleme în sectorul manufactier, în luna mai înregistrându-se, pentru prima oară, un regres în zona firmelor din acest sector – notează Reuters.

Economia „de teflon” a Germaniei a reuşit până acum să evite destinul companiilor din alte ţări europene, datorită exporturilor în alte părţi ale lumii şi cererii ridicate de pe piaţa internă, arată cifrele date publicităţii de Reuters.

În primul trimestru al acestui an, Germania a avut o creştere economică de 0,5%. Dar viitorul a început să nu mai sune atât de bine, pentru că această criză din zona euro este tot mai profundă şi nu dă semne că s-ar apropia de final, mai ales că acum se discută deschis despre posibila ieşire a Greciei din zona euro. „Economia Germaniei s-a trezit la realitate: insule de fericire poate exista, dar insule de prosperitate într-o mare de probleme economice nu prea”, spune economistul Carsten Brzeski de la ING Bruxelles.


„În ultimele două luni, părea că indexul Ifo a arătat o imagine mult prea frumoasă a creşterii economice. Astăzi acest index a corectat imaginea într-o mişcare rapidă”, explică expertul. Indexul despre climatul de afaceri este publicat de un think-tank din Munchen şi a fost realizat pe baza unui sondaj pe un eşantion de 7.000 de companii, arătând o scădere de la 109.9 în aprilie la 106.9 în luna mai. Este mai puţin decât cele mai conservatoare previzini, fiind prima cădere din octombrie anul trecut şi cea mai mare din luna august 2011 până acum. Datele respective au făcut ca euro să ajungă, în Germania, la cel mai scăzut nivel din ultimele 22 de luni. „Scăderea a fost o surpriză şi pentru noi. Va creşte incertitudinea în zona euro”, spune economistul Klaus Wohlrabe.

Un sub-index referitor la situaţia actuală a scăzut de la 117.5 la 113.3 şi firmele au declarat pentru Ifo, că sunt mult mai pesimiste în privinţa viitorului, aşteptările reducându-se de la indicele 100.9 la 102.7.

Germania s-a bucurat de creştere economică în ultimii ani, în ciuda crizei datoriilor europene. În primele trei luni ale anului, economia a crescut cu 0,5%, după ce s-a contractat cu 0,2% în ultima parte a lui 2011. Fenomenul s-a datorat consumului privat, care a crescut cu 0,4% în primul trimestru şi exporturilor puternice, cu 1,7% mai multe, după ce scăzuseră cu 1,5% la final de 2011.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: