vineri

19 aprilie, 2024

21 octombrie, 2019

Procurorul general interimar cere instanței redeschiderea urmăririi penale față de Petre Roman și Teodor Brateș, în dosarul Revoluției. Bogdan Licu a infirmat soluțiile de clasare dispuse de procurorii militari și dorește ca cei doi să fie puși sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității.

Redeschiderea urmăririi penale trebuie confirmată de jucătorul de cameră preliminară.

„Faţă de faptul că în cauză s-a început urmărirea penală faţă de Roman Petre, care, la data evenimentelor, avea calitatea de membru al Guvernului (prim-ministru) urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art.40 alin.(1) Cod procedură penală, dosarul să fie trimis de îndată judecătorului de cameră preliminară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă”, menționează Parchetul General.


În urma examinării din oficiu a soluțiilor de clasare dispuse de Secția Parchetelor Militare, s-a constatat că procurorii militari nu au respectat anumite dispoziții, astfel că nu s-au efectuat actele de urmărire penală care să stabilească corect situația de fapt în dosarul Revoluției.

De aceea, procurorul general interimar a decis, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public:

  • infirmarea, ca netemeinice, a soluțiilor de clasare dispuse față de Petre Roman – fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale și prim-ministru al Guvernului României şi Teodor Brateș -fost redactor-șef la Televiziunea Română, cu privire la infracțiunile contra umanității (…) și redeschiderea urmăririi penale în cauză
  • infirmarea, ca nelegală și netemeinică, a soluției de clasare dispusă cu privire la infracţiunile de: omor (…), omor calificat (…), genocid (…), infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, (…) utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă şi redeschiderea urmăririi penale în cauză
  • infirmarea, ca nelegală și netemeinică, a soluţiei de clasare dată cu privire la plângerile formulate de un număr de 672 de persoane având ca obiect săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii (…) şi redeschiderea urmăririi penale în cauză.

Dosarul Revoluției a fost trimis instanței în 8 aprilie, după aproape 30 de ani, timp în care a fost închis și redeschis de mai multe ori, și au fost trimiși în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii doar trei inculpați – fostul președinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare Iosif Rus.

În privința mai multor persoane, procurorii au dispus clasarea fie din cauza decesului părților, fie pe motiv că nu au existat probe concludente cu privire la săvârşirea infracțiunilor contra umanităţii, așa cum a fost în cazul lui Petre Roman și al lui Teodor Brateș.


Primul termen în cameră preliminară va avea loc la 29 noiembrie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: