27 februarie, 2015

Elena Udrea și Rudel Obreja
Elena Udrea și Rudel Obreja

Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, a anunțat vineri că procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe mai multe imobile şi pe câteva milioane de lei din averea Elenei Udrea, aceeaşi măsură fiind luată şi în cazul celorlalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”.

Avocatul Marius Striblea a spus, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că i-a fost adusă la cunoştinţă Elenei Udrea decizia de a se pune sechestru asigurător pe bunuri mobile şi imobile ale acesteia şi pe „câteva milioane de lei”.

Întrebat dacă între bunurile imobile se află şi moşia de la Nana a Elenei Udrea, avocatul a spus că nu a văzut ca în documentul procurorilor să fie specificat acel teren.


La DNA au fost duşi vineri, din arest, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja. De asemenea, la DNA a venit şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, cercetat sub control judiciar.

Acuzațiile aduse Elenei Udrea

Elena Udrea a fost arestată preventiv miercuri, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis pe numele ei mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în dosarul „Gala Bute”. Decizia nu este definitivă, contestaţia Elenei Udrea urmând să se judece tot la instanţa supremă.

Mandatul de arestare a fost emis pentru: infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec; infracţiunea de luare de mită în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către SC Consmin SA; infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani; infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu organizarea „Galei Bute”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, instanţa a respins propunerea DNA în cazul Elenei Udrea în ce priveşte acuzaţiile de tentativă la infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.


Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a mai stat în Arestul Poliţiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Microsoft”. În 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasă din arest şi plasată în arest la domiciliu, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP.

Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul „Microsoft”, cât şi în dosarul „Gala Bute”.

În 23 februarie, Camera Deputaţilor a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală şi arestare preventivă a deputatului PMP, în dosarul „Gala Bute”.

Persoane implicate în dosar

În dosarul „Gala Bute” sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă. Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este inculpat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja. Senatorul PNL Ion Ariton (ales din partea PDL) este sub control judiciar până în aprilie, acesta fiind obligat să nu părăsească ţara şi să se prezinte la Poliţia Sibiu în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

În acelaşi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea.

De asemenea, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul „Gala Bute”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: