7 septembrie, 2022

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, a anunțat miercuri, la București, că România și Ungaria au interesul să aibă „o relaţie bilaterală bună, pragmatică”.

Președintele Klaus Iohannis a primit-o miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Katalin Novak, președinte al Ungariei. Este prima vizită la București, după 12 ani, a unui președinte al Ungariei. În cadrul discuțiilor bilaterale de miercuri, președintele Klaus Iohannis a fost invitat la Budapesta, iar vizita va avea loc în perioada următoare.

Președintele Ungariei: Nu o să fim de acord în toate cele, dar important este să ne ascultăm

Președintele Ungariei a spus, în declarația susținută la finalul discuțiilor cu Klaus Iohannis, că „Ungaria şi România sunt interesate şi au interesul de a avea o relaţie bilaterală bună, pragmatică”.


”Suntem ţări vecine și de aceea avem nevoie ca relaţia dintre România şi Ungaria să funcţioneze. Am convenit că dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm.

Nu o să fim de acord în toate cele, dar cel mai important este să ne ascultăm reciproc şi să înţelegem punctul de vedere al celuilalt, pentru a reduce aceste tensiuni.

Avem nevoie de colaborare, dar ştim că nu vom fi de acord în toate aspectele”, a afirmat președintele Ungariei.

Președintele României: Proiectele de interes ale Ungariei să fie realizate în România doar în baza unui acord

Președintele Iohannis a făcut referire în discursul său la controversatele proiecte de investiții derulate de guvernul maghiar în Transilvania. ”Este fundamental ca proiectele de interes să fie realizate în România doar în urma unui acord al României, să nu fie discriminatorii pe baza etniei și să fie conforme dreptului român, european și internațional”, a spus Klaus Iohannis.


Șeful statului român a făcut referire și la declarațiile provocatoare ale unor oficiali maghiari. ”Printre subiectele abordate astăzi s-a aflat și cel al vizitelor în România ale oficialilor ungari. Astfel, am subliniat foarte clar poziția constantă și principială a părții române, care se referă la necesitatea unui discurs public în logica și spiritul Parteneriatului nostru Strategic și ale Tratatului politic de bază”, a precizat Klaus Iohannis.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: