16 iulie, 2018

Preşedintele american, Donald Trump, a descris Uniunea Europeană ca fiind „cel mai mare duşman al său, la nivel global, în prezent”, într-un interviu acordat înaintea summit-ului cu preşedintele rus, Vladimir Putin, scrie The Guardian.

Întrebat, într-un interviu televizat, care este cel mai mare dușman al SUA, Trump a numit Uniunea Europeană, descriind blocul european ca fiind „foarte dificil” și nominalizându=l înaintea Rusiei și a Chinei.

„Cred că avem mulţi duşmani. Cred că Uniunea Europeană este un duşman, având în vedere ce ne fac pe piaţa de schimb. Nu v-aţi gândi la Uniunea Europeană, dar ei chiar sunt duşmanii noştri”, a declarat Donald Trump pentru CBS News.


Moderatorul, Jeff Glor, a răspuns: „Multe persoane ar fi surprinse că aţi numit Uniunea Europeană înaintea Rusiei şi Chinei”.

Dar Trump a insistat: „UE este foarte dificilă. Respect liderii acelor ţări, dar din punct de vedere al comerţului, au profitat de noi”.

Cu câteva ore înainte, premierul britanic Theresa May dezvăluise că președintele american i-a sugerat că în loc să negocieze cu UE, să „dea în judecată” blocul european.

Răspunsul lui Frans Timmermans

Prim-viceăreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a reacționat pe Twitter, amintind relațiile istorice dintre SUA și Europa:


Să spui despre cei mai buni prieteni ai tăi că sunt inamici înseamnă să-i faci fericiți pe adevărații dușmani. Europenii și americanii sunt legați de istorie și de valorile pe care le împărtășesc. Europenii nu vor abandona niciodată America pentru că nici America nu ne-a abandonat. De-asta există prieteni„, 

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a răspuns și el pe Twitter: „America şi UE sunt cei mai buni prieteni. Oricine spune că suntem duşmani, distribuie ştiri false”.

Donald Trump își continuă turneul european, urmând ca luni să fie la Helsinki, unde se va întâlni cu Vladimir Putin.

Legat de summit-ul cu preşedintele rus, Trump a afirmat pe Twitter: „Din păcate, indiferent de cât de bine mă voi descurca la summit, dacă aş primi marele oraş Moscova pentru toate păcatele comise de Rusia de-a lungul anilor, tot aş fi criticat că nu este de ajuns – ar fi trebuit să primesc şi Sankt Petersburg!”

Articole recomandate:

Etichete: , , , , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: