Trupe americane vor fi „probabil” transferate din Germania în Polonia, a anunțat miercuri preşedintele american, Donald Trump, după o discuție la Casa Albă cu președintele Poloniei, Andrzej Duda.
„Ne-au întrebat dacă vom trimite suplimentar soldaţi, probabil vom pleca din Germania în Polonia”, a spus președintele american, potrivit Politico.
În cadrul conferinței comune organizate la Casa Albă, președintele Duda a precizat că transferul este ”pe cale să înceapă”, iar Polonia s-a oferit să acopere costurile relocării.
”Polonia este una dintre puținele state care își îndeplinesc obligațiile”, a mai spus Donald Trump, cu referire la alocările pentru Apărare, care nu a ratat ocazia să critice din nou Germania pentru ”eșecul” pe care îl marchează în acest domeniu.
Vizita președintelui Andrzej Duda în Statele Unite are loc pe final de campanie electorală, turul 1 al alegerilor prezidențiale din Polonia organizându-se pe 28 iunie. Președintele în exercițiu are, potrivit sondajelor, toate șansele să câștige acest prim tur, dar cu un procent de sub 50%, care îl trimite în turul 2. Problema lui Andrzej Duda este că aceleași sondaje arată că victoria în turul 2, indiferent de adversar, nu este sigură.
Relațiile din interiorul NATO sunt tot mai tensionate, după decizia lui Donald Trump după apariția informației că va retrage trupele americane din Germania.
Unde merg soldații care pleacă din Germania
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut că decizia președintelui american este „o problemă importantă” pentru Alianţă. În plus, atacurile lui Trump împotriva Berlinului nu au făcut decât să accentueze tensiunile dintre Washington și aliații săi europeni din NATO.
Donald Trump a decis să reducă până la 25.000 numărul de militari americani staţionaţi în Germania. În prezent, în jur de 34.500 de militari americani locuiesc împreună cu familiile în cele 21 de baze americane de pe teritoriul german. Efectivele pot atinge 52.000 de membri cu ocazia rotaţiilor de trupe sau a manevrelor militare comune.
Nu toți cei 9.500 de militari americani care părăsesc Germania vor merge în Polonia. Donald Trump a promis anul trecut Poloniei creșterea efectivelor staționate în această țară cu 1.000 de militari. Presa poloneză a scris miercuri că acordul militar cu SUA va prevede o creștere cu 2.000 de militari.
Alături de personal uman, SUA vor reloca și avioane de vânătoare F-16 și drone Reaper.
O altă parte a militarilor care pleacă din germania vor merge în zona Asia-Pacific, iar o altă parte se vor întoarce în Statele Unite.