27 octombrie, 2021

Ziarul Financial Times dezvăluie în ediția de miercuri că cele trei agenții de spionaj din Marea Britanie au încheiat un contract cu AWS, divizia de stocare a datelor  în cloud a Amazon.

Achiziția unui sistem cloud de înaltă securitate a fost cerută insistent de GCHQ, agenția de telecomunicații speciale a Londrei, acesta urmând să fie folosit și de agențiile-surori MI5 și MI6, precum și de alte departamente guvernamentale din Marea Britanie, precum ministerul apărării, în timpul unor operațiuni comune.

Contractul, despre care experții din industrie afirmă că se va ridica la 500 de milioane – un miliard de lire sterline în următorii 10 ani, a fost semnat anul acesta, potrivit mai multor persoane familiare cu discuțiile.


Însă detaliile înțelegerii sunt ținute secrete și nu trebuiau să apară în public, potrivit surselor Financial Times. Deși AWS este o companie americană, toate datele celor trei agenții vor fi păstrate în Marea Britanie.

Sursele jurnaliștilor de la Financial Times afirmă de asemenea că Amazon nu va avea acces la informațiile găzduite de platformă.

De ce a ales MI6 Amazon: Jeremy Fleming, directorul GCHQ , a declarat anterior că folosirea inteligenței artificiale (AI) „va fi în centrul” transformării agenției sale cu scopul de a păstra Marea Britanie în siguranță pe măsură ce spionajul face tranziția în epoca digitală.

Noul serviciu de stocare în cloud – proiectat să găzduiască informații „top secret” – va permite spionilor să partajeze mai ușor date dacă se află în alte țări și va include diferite aplicații de ultimă generație, precum cele de recunoaștere vocală. El va asigura de asemenea o mai bună conectivitate între bazele de date ale celor trei agenții.


„Suveranitatea contează și există un motiv pentru care, istoric vorbind, tehnologia din domeniul securității a fost mereu construită și întreținută intern”, a declarat un veteran al serviciilor pentru Financial Times.

Hotărârea Londrei de a acorda acest contract unei companii americane a fost determinată de faptul că nicio companie britanică  nu poate oferi aceste servicii.  

Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: