sâmbătă

20 aprilie, 2024

10 august, 2020

Guvernul a întocmit lista de boli infecțioase pentru care se poate institui izolarea persoanelor bolnave cu semne şi simptome. Bolile contagioase vizate au fost stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), lista urmând să fie aprobată imediat după dezbaterea publică a documentului.

După adoptarea de către Parlament, în 18 iulie, a Legii 136 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, era necesară o Hotărâre de guvern cu lista acestor boli infectocontagioase.

Pe listă se află 24 de boli provocate de agenți patogeni cu impact rapid și major asupra stării de sănătate a persoanei bolnave, boli cu risc ridicat de propagare și generare a unor epidemii.


Sunt boli ce necesită identificarea rapidă, declararea lor și instituirea de măsuri imediate pentru limitarea extinderii în rândul populației.

(DESCĂRCAȚI AICI PROIECTUL)

Lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora, conform proiectului pus luni în dezbatere publică:

1. Poliomielita
2. Difteria
3. Rujeola
4. Pertussis
5. Febra tifoidă
6. Febra paratifoida
7. Boala meningococică (MCSE)
8. Tuberculoza pulmonara cu microscopie pozitiva
9. Antrax pulmonar
10. Rabia umana
11. Holera
12. Pesta
13. Variola / varioloidul
14. Gripa umana cauzata de un nou tip de virus gripal
15. Cazuri umane de gripa aviara inalt patogena
16. Febra hemoragica Lassa
17. Ebola
18. Febra hemoragica Marburg
19. Febra hemoragica Crimeea Congo
20. Febra galbena
21. Nipah
22. SARS
23. MersCov
24. SarsCov2
25. Boala cauzata de un agent patogen infectios necunoscut /emergent

Proiectul conține, așa cum impunea Legea 136, și lista unităților sanitare în care se tratează aceste boli pentru care este obligatorie izolarea.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: