marți

26 martie, 2024

19 decembrie, 2014

Liderii europeni reuniţi joi la Bruxelles au reuşit să finalizeze într-o singură zi, aşa cum îşi planificase preşedintele Donald Tusk, lucrările summit-ului, cu decizia de a aproba planul Juncker. Nu a existat nicio surprinză în acest sens, din moment ce planul de investiţii propus de preşedintele Comisiei Europene a fost agreat şi susţinut a priori.

În schimb, nicio ţară a UE nu s-a angajat încă la finanţarea Fondului European de Investiţii Strategice (EFSI).

România, alături de alte state europene, nu au obţinut prelungirea cu încă un an a perioadei în care ar fi putut chletui fondurile alocate în perioada 2007-2013.


Şefii de state şi de guverne din UE au stabilit trei coordonate referitor la stimularea creşterii economice în Europa şi a planului de investiţii:

  • Stabilirea urgentă a EFSI
  • Intensificarea reformelor structurale
  • Continuarea eforturilor de a sigura ca finanţele publice să fie sănătoase

Diferenţele între statele membre

Totuşi, în ciuda aparenţei că s-a ajuns la consens rapid, dovadă şi finalizarea lucrărilor puţin înainte de miezul nopţii, diferenţele între statele membre privind planul de investiţii de 315 miliarde de euro s-au menţinut.

Potrivit unei surse citate de EUobserver, a existat încercarea de a deschide discuţiile privind contribuţiile naţionale şi cum vor fi ele calculate, dar ele nu au avansat prea mult.

“Nu am avut o dezbatere detaliată asupra contribuţiilor naţionale pentru că proiectele nu sunt încă definitivate. Dar asta se va întâmpla în ianuarie sau februarie, aşa că vom reveni asupra temei”, a spus Jean-Claude Juncker.


Ideea preşedintelui Comisiei de a excepta sumele contribuţiilor de la regulile bugetare ale UE nu a fost acceptată de liderii UE. Şi această chestiune va fi discutată anul viitor.

După consiliu, Matteo Renzi şi Francois Hollande au spus că a existat consens asupra acestor exceptări, în timp ce premierul spaniol Mariano Rajoy a afirmat că liderii nu au discutat această chestiune, iar Angela Merkel că nu a existat consens.

Consiliul European solicită Parlamentului European să adopte legislaţia privind instituirea fondului până în iunie 2015. Totuşi, cu câteva ore mai devreme, preşedintele Matin Schulz spunea că are dubii cp eurdeputaţii vor putea aproba această legislaţie într-un timp atât de scurt. Comisia va prezenta în ianuarie propunerea legislativă.

Eşec al ţărilor cu probleme în atragerea fondurilor europene

România, Bulgaria, Cehia şi Slovacia, cu probleme în atragerea fondurilor europene alocate perioadei 2007-2013, nu au avut succes în a obţine prelungirea cu încă un an a perioadei de cheltuire a banilor.

Tot ceea ce au obţinut a fost promisiunea că vor primi sprijin şi ajutor pentru atragerea fondurilor în perioada rămasă. România are rata de absorbţie puţin peste 40% în acest moment.

Angela Merkel: Strategia este menţinerea sancţiunilor impuse Rusiei

UE are nevoie de o strategie pe termen lung referitoare la relaţia cu Rusia în loc să reacţioneze atunci când au loc evenimente, a spus preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. „Avem nevoie de un plan pentru mai mulţi ani… nu suntem prea optimişti, trebuie să fim realişti.

(…) Rusia este problema noastră strategică, nu Ucraina. Cea mai mare provocare nu este abordarea pe care o are Rusia faţă de Ucraina, ci faţă de întreaba Europă”, a afirmat Donald Tusk.

Angela Merkel a avertizat că UE nu va ridica sancţiunile impuse rusiei dacă Vladimir Putin nu face concesii majore. Iar acesta este primul aspect al strategiei UE faţă de Moscova.

Sancţiunile au fost impuse pentru anumite motive, iar când situaţia care le-a creat va dispărea, atunci ele vor putea fi ridicate, a mai precizat cancelarul german. Doar integritatea teritorială a Ucrainei ar putea duce la această decizie.

Descărcaţi aici concluziile complete ale Consiliului European.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Nu au primit nimic deoarece nu exista banii decit pe hartie . Nu degeaba au decis ca finantarile nationale bagate de tarile membre in acest program sa fie scutite de contabilizarea in deficitul national a fiecarei tari .
    Cum am scris la alt articol , fondul va fi fructul unor noi datorii de stat dar excluse de la contabilizarea lor in datoria publica , deficitul guvernamental . O pura operatie contabila dar incalcind legile de baza a contabilitatii . Un succes. 🙁

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Nu au primit nimic deoarece nu exista banii decit pe hartie . Nu degeaba au decis ca finantarile nationale bagate de tarile membre in acest program sa fie scutite de contabilizarea in deficitul national a fiecarei tari .
    Cum am scris la alt articol , fondul va fi fructul unor noi datorii de stat dar excluse de la contabilizarea lor in datoria publica , deficitul guvernamental . O pura operatie contabila dar incalcind legile de baza a contabilitatii . Un succes. 🙁

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: