duminică

22 mai, 2022

Dobânzile care ne complică gradul de îndatorare: 40% din PIB – datoria “americană” a României

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

16 octombrie, 2011

Criza a înlăturat tabuuri precum tipărirea de bani pentru repornirea motorului economiei sau finanţarea directă a deficitelor de către băncile centrale. Dar acestea sunt soluţii de avarie, de tipul electroşocurilor aplicate inimii, localizate în timp şi limitate la număr. Spre deosebire de acestea, acumularea continuă a deficitelor publice nu este nici măcar posibilă.

După cum observa un oficial, trebuie să fii nebun să crezi că o economie precum cea a Greciei va mai putea vreodată să ramburseze 360 miliarde euro. Cam 36.000 de euro pe fiecare cetăţean, inclusiv femei, copii şi bătrâni – ca să avem dimensiunea exactă a fenomenului. Şi explicaţia excentricei propuneri făcute de oficialităţi de la Atena, de lansare a unor obligaţiuni cu scadenţa peste 100 de ani.

Traiectoria deficitului românesc pe ultimii şase ani

Dar, să vedem cum a evoluat datoria publică a României în ultimii şase ani:


Dacă nu reuşim să stopăm împrumuturile, şi în prezent nu reuşim acest lucru, soldul datoriei externe creşte continuu.

În ce ritm creşte datoria în termeni reali, se poate observa din tabel: Şi 2008, an de creştere, şi 2009, an de scădere simetrică de circa şapte procente, ne-au adăugat în mod egal o câte de 8,3% din PIB la datoria publică.

Unde este „point of no return”, de la care nu prea se mai poate face nimic iar falimentul devine iminent ? La 60% din PIB ( criteriul Maastricht), la 100% (SUA), la 120% ( Italia) sau la 150% (Grecia) ?


Greu de spus, mai ales că percepţiile pieţelor internaţionale de capital sunt decisive pentru rostogolirea împrumuturilor ( înlocuirea lor cu altele noi, dar contractate în alte condiţii).

Japonia supravieţuieşte cu tensiunea financiară mărită la 200% doar datorită îndatorării covârşitor interne şi dobânzilor extrem de mici. Dar, în condiţii speciale, cu moneda legată la vremea aceea de dolar, Argentina a sucombat, în timpul celebrei crize, la doar 40%.

Băbeşte, combinaţia de 60% din PIB datorie publică şi 5% dobândă medie pe termen mediu şi lung dă 3% din PIB – sume cu care se achită dobânzile la creditele anterior contractate ( dar, atenţie, fără a achita nimic din principalul datoriei!). Adică exact deficitul permis de aceleaşi criterii nominale de convergenţă pentru adoptarea euro. Care presupune să cheltuim doar cât colectăm şi să ne achităm la nivel minim obligaţiile legate de împrumuturile contractate.

Americanii, mai grijulii decât noi cu povara fiscală a datoriei publice

În pofida mult trâmbiţatei autonomii locale şi a descentralizării administrativ-teritoriale, în România 95% din bani au continuat să figureze pe partea datoriei publice guvernamentale, şi doar 5% au revenit datoriei publice locale, unde potenţialul de creştere este consistent.

Cu toate măsurile de austeritate pe partea de venituri ale populaţiei şi pe partea de majorări de taxe şi impozite, nivelul datoriei publice nu s-a stabilizat în prima jumătate din 2011. Când a fost aproximativ de aceeaşi mărime relativ la PIB ca şi pe întregul an 2007 ( similar cu 2006).


Aşa încât, la momentul scrierii acestor rânduri avem toate şansele să fi traversat deja pragul de atenţie de 40%. Deşi ritmul s-a diminuat semnificativ, acumularea datoriei publice continuă.

Povara, la o dobândă medie de 5% aplicată la 40% din PIB este similară cu cea a SUA, care achită cam 2% dobândă pentru 100% din PIB luat cu împrumut.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Am mers pe cele mai reduse cifre consemnate în ultimele luni şi pentru România şi pentru SUA: în realitate, dobânzile sunt considerabil mai mari, iar sarcina fiscală implicită mai mare. SUA au mers până acolo încât au fost la un pas de sistarea prin lege a contractării de noi împrumuturi ( prin stabilirea plafonului de circa 14.300 miliarde dolari pentru datoria publică).

Dacă la ei a fost o mare problemă limitarea îndatorării, oprirea creşterii soldului negativ şi, după cum se solicită insistent, inversarea trendului, şi la noi ar trebui să fie la fel. Mai ales că noi nu suntem în situaţia de a tipări discreţionar bancnote verzi acceptate pe plan mondial.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la Capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care UE le bătuse...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: